Klaus Iohannis: Este foarte important ca Guvernul să găsească resurse pentru majorarea alocațiilor

Data actualizării: Data publicării:
In Letschin, Asylum-Seekers Adapt To A New Life In Germany
FOTO: Getty Images

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că e foarte important ca alocațiile pentru copii să fie majorate, iar Guvernul să găsească resursele necesare.

„Este foarte important ca Guvernul să găsească resurse pentru majorarea alocațiilor”, a spus Klaus Iohannis.

În ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie, şeful statului a spus că există „dorinţa comună” în acest sens.

„E dorinţa noastră comună să creştem pensiile şi asta a fost în repetate rânduri subliniat.

Nu am discutat în această perioadă această chestiune”, a afirmat şeful statului.

Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, într-un interviu la HotNews.ro, că majorarea alocațiilor și a pensiilor depinde de evoluția economiei. El a spus că își dorește creșterile prevăzute pentru pensii și salarii, însă nu va fi luată nicio decizie „care să afecteze evoluția economiei pe termen lung”.

Întrebat dacă alocațiile pentru copii vor fi dublate în a doua jumătate a acestui an, Ludovic Orban a răspuns: „Dacă există resurse financiare”.

Totuși, el a respins ideea ca alocațiile să nu fie majorate deloc în acest an.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat ulterior că susţine 100% declaraţia premierului României, Ludovic Orban.

„Guvernarea PNL este una responsabilă. Venim cu soluţii atât pe partea de cheltuieli (reorganizarea aparatului administrativ), cât şi pe partea de venituri (informatizarea ANAF) pentru a repara mizeriile şi populismele guvernărilor PSD din ultimii ani”, a scris, duminică, ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, pe reţeaua socială. Acesta afirmă că dinamica creşterii cheltuielilor cu asistenţa socială este condiţionată, ca în orice ţară din lume, de evoluţia economiei şi a încasărilor la buget, „mai ales în situaţia României, unde 2/3 din cheltuieli curente sunt salarii şi asistenţă socială”.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...