Marcel Vela: Poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să-şi facă legi favorabile în cazul acţiunilor disciplinare

Data publicării:
politia romana ecuson

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că poliţiştii şi-au făcut legi favorabile în ceea ce priveşte acţiunile disciplinare, astfel încât dacă au trecut şase luni de la faptă, aceasta se clasează, potrivit Agerpres.

"Am discutat cu cei de la audit, cu cei de Corpul de control al ministrului - de-a lungul timpului, poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să-şi facă legi favorabile, adică dacă au trecut şase luni de la faptă, ea se clasează - mă refer la toate faptele pe care poliţiştii le fac, din punct de vedere administrativ sau disciplinar. A fost aşa, o prietenie în acest minister, ca să se tărăgăneze cercetarea şi concluziile Corpului de control, să fie propuse ministrului spre aprobare într-o comisie, exact la limita maximă a celor şase luni şi dacă au trecut cele şase luni, comisia a constatat şi a propus ministrului clasarea, pentru că au ieşit din termen", a spus Marcel Vela în faţa sediului MAI.

El a precizat că nicăieri în alte ţări termenul de prescriere a unei fapte, al unui act, nu se clasează sau se prescrie după şase luni, cum s-a întâmplat la acest minister.

"Vă spun de nerespectarea conduitei, de nerespectarea legilor de organizare a Jandarmeriei, a neimplicării, abateri disciplinare care, evident, dacă ele erau aprofundate, puteau intra chiar în zona infracţională sau contravenţională", a mai spus Vela.

Vela: Un inspector șef, scutit de măsuri disciplinare după ce ar fi participat la o întâlnire de partid deoarece termenul de şase luni a expirat

Ministrul a dat exemplul inspectorului şef de la IPJ Caraş Severin, Viorel Avram, care, susţine Vela, ar fi fost scutit de măsuri disciplinare după ce ar fi participat la o întâlnire de partid, deoarece termenul de şase luni a expirat.

"Un inspector şef din România, a participat la o întâlnire de partid, cu probe. Corpul de control a fost sesizat, a tărăgănat controlul timp de cinci luni şi jumătate, în ultima parte a celei de-a şasea luni au propus ministrului să facă acea comisie de analiza controlului. Comisia s-a întâlnit în data de 9 şi a expirat termenul în data de 6, şi atunci ministrul n-a putut decât să claseze actul de control. Aşadar, un inspector şef de poliţie din România face acte de poliţie politică, se implică pe faţă cu probe, cu termene, şi tot politic, de la nivelul ministerului, este ţinut în palmă şi apărat, sau protejat. Este vorba de inspectorul de la Caraş-Severin. Ştiu acest lucru pentru că este judeţul din care provin şi ştiu că s-a întâmplat, din trecutul în care eu nu mă gândeam că o să ajung ministrul Afacerilor Interne şi când am întrebat Corpul de control, mi-a spus că s-a clasat cercetarea pentru că a expirat şi nu mai era în termen", a mai arătat Vela.

El a adăugat că este de doar două săptămâni la minister şi nu a avut timp fizic să facă toate cercetările necesare, însă va rezolva toate problemele existente în minister, pentru a îmbunătăţi imaginea instituţiei.

"Vă garantez că voi lua bob cu bob, pas cu pas şi voi rezolva aceste probleme ca să schimb imaginea ministerului. Adică nu este posibil ca oamenii care aplică legea şi care trebuie să respecte legea, ei să se protejeze cu alte legi favorabile, astfel încât (...) aici să fie aşa, un palat de cristal, în care unii se protejează pe alţii", a afirmat Vela.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...