Mașinile ridicate, o afacere prosperă. Câți bani ajung la primării și câți la firmele de ridicare

Data publicării:
4278769-Mediafax Foto-Ovidiu Micsik

Dacă în unele sectoare contractele cu autorităţile locale aduc 10, sau 20 la sută din încasările firmelor, în sectorul 4, doar 3 procente ajung la autorităţi. În medie, între 20 şi 25 de maşini sunt ridicate zilnic din intersecţii, iar pentru recuperarea lor proprietarii trebuie să achite de la 500 până la 600 de lei.

Andrei a venit din Ploieşti în Capitală pentru câteva ore. A fost nevoie de doar câteva minute, ca să rămînă fără maşină. Aceasta a fost transportată în parcarea societăţii care se ocupă de ridicarea mașinilor parcate ilegal în sectorul 4. În afara de timpul pierdut, el trebuie să plătească acum 500 de lei ca să îşi recupereze maşina. Din banii încasaţi de firmă, primăria, cea care a atribuit contractul, pare să piardă cel mai mult.

„Potrivit contractului de concesiune a serviciului, 3% din totalul veniturilor încasate de societatea autorizată revin Consiliului Local, restul revenind în sarcina acestora, adică 97%. Aşa a considerat Consiliul Local de cuviinţă să încuviinţeze contractul de servicii”, spune Ovidiu Păsărică, şeful serviciului juridic al Poliţiei Locale din sectorul 4.

Istoria contractului între Poliţia Locală a sectorului 4 şi firma care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate ilegal începe undeva în 2010.

În medie, câteva zeci de maşini sunt ridicate în fiecare zi de pe străzile Capitalei.

La un calcul simplu zilnic, firma din sectorul 4 încasează în medie pentru 25 de maşini ridicate zilnic, aproximativ 12.000 de lei. Ceea ce înseamnă că suma strânsă lunar ajunge la 350.000 de lei. Anual, din cele aproximativ patru milioane şi jumătate de lei, primiţi de la cei cărora maşinile le-au fost ridicate, autorităţile ar încasa doar 135.000 de lei. În sectorul 6, primăria încasează 10% din redevenţă, iar aici, în 2012, au fost ridicate puţin peste 6.000 de maşini.

În sectorul 1, primăria încasează la bugetul local 20% din taxele rezultate din ridicarea maşinilor de pe aria sectorului. Singurul loc unde maşinile nu sunt ridicate este sectorul 5, dar aici poliţiştii spun că circulaţia este îngreunată de şoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...