Meditații în biserică pentru copiii săraci

Data actualizării: Data publicării:
meditatii in biserica

25 de copii din cinci comune primesc meditaţii, în fiecare sfârşit de săptămână, de la profesori voluntari, într-o biserică din Iaşi. Pe lângă sprijin la învăţătură, copiii au parte şi de o masă caldă. Voluntarii le asigură elevilor şi transportul până în oraş.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Sâmbătă dimineaţa, Daniel, elev în clasa a VII-a, pleacă la Iaşi, la meditaţii. Stă într-un sat din comuna Bârnova, la zece kilometri de oraş. Vrea să devină poliţişt.

„Pe mine mă ajută meditaţiile ca la şcoală, foarte mult. Să iau note bune, să nu rămân repetent, nici corigent”, afirmă Daniel Ene, clasa a VII-a.

Timp de aproape patru ore, biserica în care slujeşte părintele Damaschin, cel care a iniţiat programul de meditaţii, devine sală de curs.

„Mă ajută şi la şcoală, mă ajută să pot să merg mai departe şi să merg la un liceu bun, la o facultate bună”, spune Nicoleta Ene, elevă în clasa a VIII-a.

În total, 25 de elevi în clasele a VII-a şi a VIII-a, din cinci comune primesc meditaţii.

M-am hotărât şi cu dragă inimă am răspuns iniţiativei să ajut aceşti copii să facă progres, cât de cât, la învăţătură la şcolile unde învaţă”, spune Veronica Larger, profesor de matematică.

Copiii provin din familii nevoiaşe.

Eu mă bucur foarte mult că are de mâncare acolo îi duce, îi aduce înapoi, îi învaţă tot ce trebuie”, spune Florina Rotariu, mamă.

„Să facă un liceu, o facultate şi să devină cineva în viaţă”, spune Petru Ene, părinte.

Am văzut că aceşti copii sunt foarte buni la învăţătură şi au nevoie de lecţii suplimentare şi ne-am gândit să oferim aceste lecţii într-un spaţiu adecvat, cu o masă caldă dimineaţa, la amiază”, spune Adrian Tarniţă, responsabil proiect.

Voluntarii le predau copiiilor lecţii de limba română, matematică şi engleză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...