Ministerul Finanţelor propune creşterea subvenţiei la acciza pentru combustibil pentru transportatori şi distribuitori

Data actualizării: Data publicării:
tiruri camioane vama siret
Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă un proiect de act normativ prin care propune majorarea grantului acordat transportatorilor pe litrul de motorină, de la 13 bani la 20 de bani.

Guvernul României a aprobat în luna februarie o schemă de ajutor de stat, cu un buget de 180 de milioane de lei, pentru compensarea creşterii preţului la combustibil. Măsura vizează un număr de aproximativ 4000 de operatori economici licenţiaţi în România, care desfăşoară activităţi de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra co.st şi transport de persoane.

„Din calculele noastre a reieşit că putem suporta această creştere fără să depăşim bugetul aprobat iniţial de 180 de milioane lei, ca parte din planul nostru de a veni în întâmpinarea operatorilor de transport rutier, ajutându-i să-şi menţină activitatea. Indirect, este o măsură temporară de ajutor pentru întreg mediul de afaceri. În contextul în care, în imaginea de ansamblu, operatorii de transporturi asigură interconectarea între sectoare economice cum sunt producţia, comerţul, agricultura şi turismul. Fie că este vorba de transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor sau persoanelor, este un domeniu care asigură funcţionarea eficientă a întregii economii”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Prin acordarea ajutorului de stat, acciza plătită de transportatori până la 30 iunie 2024 inclusiv, va avea nivelul redus de 1.650,95 lei/1.000 litri şi respectiv 1.983,85 lei/1.000 litri, pentru perioada 1 iulie 2024 până la finalul anului 2024.

Sunt eligibili pentru compensarea creşterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii accizei la motorină, următoarele condiţii:

  • a) deţin licenţă comunitară eliberată în România;
  • b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;
  • c) nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
  • d) nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane;
  • e) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;
  • f) alimentează vehiculele eligibile de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici înregistraţi potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de comercianţi en détail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori staţiile de distribuţie anterior menţionate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emiţător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care deţin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie.

Operatorul economic poate depune la Autoritatea Rutieră Română, o cerere de compensare a creşterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

De asemenea, se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”