Ministerul Muncii: Autorităţile germane vor intensifica controalele la angajatorii unde lucrează muncitori români

Data actualizării: Data publicării:
Focar de coronavirus la cel mai mare abator din Germania

Autorităţile germane vor intensifica numărul controalelor la angajatorii din Germania la care lucrează muncitori români, iar sancţiunile pentru abaterile angajatorilor vor creşte, au transmis, joi, ministrul german al Muncii şi Problemelor Sociale, Hubertus Heil, şi omologul său român, Violeta Alexandru, într-o declaraţie comună remisă la finalul videoconferinţei pe care au avut-o pe parcursul zilei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), în timpul discuţiei al cărei subiect principal a fost protejarea drepturilor lucrătorilor români din Germania, cei doi oficiali au ajuns la concluzia că drepturile acestora trebuie aplicate mai atent.

"În special în timpul pandemiei, ne propunem să intensificăm cooperarea dintre cele două ţări. Suntem de acord că munca nu trebuie să-i îmbolnăvească pe oameni - nici pe câmp, nici în abatoare, nici în altă parte! Toţi lucrătorii trebuie să beneficieze de condiţii corecte de muncă indiferent de tipul contractului încheiat. În Germania, drepturile lucrătorilor români trebuie respectate şi mai atent aplicate", se menţionează în declaraţia comună remisă de cei doi miniştri.

Înregistrarea obligatorie a timpului de lucru pentru muncitorii români din Germania este o altă măsură avută în vedere de Hubertus Heil şi de Violeta Alexandru.

"Germania va face un pas important în ceea ce priveşte Legea privind sănătatea şi securitatea în muncă. Mai multe controale, standarde mai ridicate pentru cazare şi înregistrarea obligatorie a timpului de lucru, precum şi sancţiuni mai mari pentru abaterile angajatorilor - acestea sunt cele trei tipuri de măsuri concepute pentru a preveni abuzul şi exploatarea în viitor", se precizează în declaraţia comună a celor doi miniştri ai Muncii.

Cele două ţări vor coopera în cadrul Uniunii Europene pentru protejarea drepturilor lucrătorilor sezonieri

Hubertus Heil şi Violeta Alexandru s-au angajat ca cele două ţări să coopereze în cadrul Uniunii Europene pentru protejarea drepturilor lucrătorilor sezonieri.

"De asemenea, dorim să ne unim forţele la nivel european pentru a aplica mai eficient actualele drepturi ale lucrătorilor, inclusiv ale sezonierilor. Ne propunem să realizăm progrese semnificative în acest domeniu prin proiectul Consiliului privind concluziile referitoare la lucrătorii sezonieri, document pe care am dori să-l adoptăm la Consiliul din octombrie al miniştrilor pentru ocuparea forţei de muncă şi politici sociale. Suntem determinaţi în intensificarea cooperării bilaterale. Astăzi, am făcut acest lucru prin intermediul video-conferinţei, dar în viitorul apropiat sperăm să avem din nou întâlniri faţă în faţă. Programul comun de lucru al ministerelor noastre include o revizuire a protecţiei sociale şi o mai bună consiliere pentru lucrătorii români din Germania cu privire la drepturile lor, obiectiv ce va fi realizat simultan în cele două ţări", se menţionează în declaraţia comună a miniştrilor Muncii din Germania şi din România.

Videoconferinţa de joi dintre cei doi miniştri a fost organizată după ce oficialul german şi-a anulat în ultimul moment, miercuri, vizita programată în România, din cauza evoluţiei cazurilor de covid-19 din Bucureşti, potrivit comunicatului MMPS.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...