Morți ținuți două zile în magazia de lemne a unei biserici din Vrancea. Rudă: „Pe săraci îi bagă în magazie, pe bogați în cameră”

Data publicării:
cimitir

Două persoane decedate au fost ținute într-o magazie de lemne a bisericii timp de două zile. Incidentul s-a produs într-o comună din județul Vrancea, iar rudele unuia dintre cei care au murit spune că așa procedează preotul satului cu persoanele sărace.

Acuzațiile au fost făcute de sora unuia dintre cei doi morți. Bărbatul de 32 de ani a murit din cauza unui hematom pe creier.

Sora acestuia spune că preotul folosește magazia pentru persoanele sărace, iar pentru familiile bogate utilizează o cameră. După ce i s-a reproșat acest lucru, preotul a amenințat-o pe sora decedatului că nu mai face înmormântarea.

L-a ținut pe fratele meu decedat la soare, apoi l-a băgat într-o magazie de lemne, împreună cu un alt mort. El are o cameră unde depune morții, anul trecut mi-a murit un frate, l-a băgat tot la magazie. Nu suntem singurii, a mai făcut și cu alții la fel, pe săraci îi bagă în magazie, pe bogați în cameră. Pe mine m-a amenințat că nu-l mai îngroapă, s-a supărat deoarece a apărut filmarea. Totuși filmarea nu a pornit de la noi. Părintele este bârfitor, se uită prin casele oamenilor și apoi povestește, nu am nimic cu el personal, nu vreau decât să nu li se mai întâmple și altora ce mi s-a întâmplat mie”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihaela Icovoiu.

Și primarul comunei a luat atitudine după ce a văzut imaginile de pe Facebook. El spune că l-a sunat pe preot și i-a cerut să îndrepte lucrurile.

Sunt oripilat de ce am văzut, mă refer la imaginile cu mortul depus în magazia de lemne. L-am sunat pe preot și l-am rugat să nu mai folosească magazia de lemne, indiferent dacă sunt săraci sau bogați”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Urechești, Nicu Bratosin.

Primarul a afirmat că persoanele care au fost depuse în magazia de lemne au muncit la o moară și au murit din cauza extenuării, a băuturii și a sărăciei.

Acolo, mai este o problemă cei doi morți depuși în magazia de lemne și încă unul au lucrat la o moară. Acolo muncesc mult, pe băutură, nu știu dacă primesc mâncare, i-am văzut pe camere în timp ce căutau chiștoace pe stradă. Este păcat, muncesc mult și mor de tineri”, a spus primarul comunei Urechești, Nicu Bratosin.

Preotul din comuna Urechești nu a putut fi contactat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...