Video „N-am găsit, nu-i pentru mine”. Criză de angajați calificați pe piața muncii: cei mai mulți dintre șomeri abia au terminat opt clase

Data actualizării: Data publicării:
muncitor in constructii
Doar șapte români apți de muncă din 10 lucrează, arată statisticile. Sursa foto: Shutterstock

Doar șapte români apți de muncă din 10 lucrează, arată statisticile. Problema, spun specialiștii în resurse umane, este nivelul de pregătire. Cei mai mulți dintre șomeri abia au terminat opt clase, iar unii nu au nici măcar școala primară. Situația este și mai sensibilă pe piața muncii. Angajatorii care participă la evenimente de recrutare, în căutare de personal, spun că au ajuns să se bucure când dau de oameni dornici să muncească.

Liliana a venit să își caute de lucru la un eveniment organizat la Iași de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Liliana, candidată: Eu am lucrat în domeniul curățeniei mai mult și pot să fac și alte lucruri, nu numai curățenie. Zece clase (n. red. am absolvit) și, tot ce am lucrat, am lucrat ca necalificat până acum.
Reporter: Cât e de greu de găsit un loc de muncă, fără calificare?
Liliana: Este greu dacă nu ai școală. Cum se zice: „Ai carte, ai parte. N-ai carte, n-ai parte!”

Ca ea au plecat mulți dezamăgiți, după întâlnirea cu angajatorii.

Femeie: N-am găsit, nu-i pentru mine, dar eu am făcut puține clase.
Reporter: Câte clase?
Femeie: Opt clase.

Femeie: Nici nu știu în ce domeniu să ma bag, n-am lucrat și nu știu.

Cei mai mulți dintre șomeri au 8 clase, un sfert doar școala primară, iar 5% nu au învățat deloc. Problema nu e doar lipsa calificării. Unii nici măcar nu vor să muncească, spun angajatorii.

Alisa Țucă, specialist resurse umane: Căutăm, în mod constant, instalatori, sudori, fierari betoniști, dulgheri, însă orice om este binevenit la noi. Punem foarte mare preț pe valoarea umană, înainte de toate.

Alina Pogor, specialist recrutare: Am venit la acest târg nu doar în speranța de a găsi persoane calificate, că știm că asta e o problemă la nivel național de când s-au desființat școlile profesionale. Sperăm să găsim măcar persoane dornice de muncă.

Gabriela Vasilache, director AJOFM Iași: Nu mai putem vorbi de super calificări. Angajatorii caută și persoane necalificate pentru joburi care necesită învățământul gimnazial, de exemplu.

Situația este similară și în Gorj.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: La ediția precedentă a bursei locurilor de muncă, organizată în municipiul Târgu Jiu, au fost puțin peste 500 de oameni care își căutau un job. Ei bine, numărul celor care astăzi au venit aici este dublu.

Romeo Chiriac, director AJOFM Gorj: Sunt oferite 927 de locuri de muncă, pentru cei care își caută cu adevărat un loc de muncă, din care 66 pentru cei cu studii superioare.

Candidată: Păi nu contează, numai să găsim ce.
Reporter: De cât timp sunteți fără serviciu?
Candidată: De 6 luni.
Reporter: Aveți studii superioare sau veniți pentru ceva necalificat?
Candidată: Ceva necalificat.

Angajator: Avem nevoie, în zona turistică Rânca, de recepționeri, ospătari, cameriste, bucătari, ajutor de bucătari și, ca în fiecare an, acum, când începe din nou sezonul de vară, ducem lipsă pentru că o mare parte din angajații care vin și stau în timpul iernii pleacă la mare.

Angajator: Acum am nevoie urgent de mecanic auto cu experiență.
Reporter: Nu găsiți? De cât timp căutați?
Angajator: Căutăm de trei luni de zile.

Rata de ocupare a forței de muncă în România este de aproape 70%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

reporteri: Ligia Pricopi, Anamaria Ianc
operatori: Mihai Boaru, Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra