Neglijență medicală sancționată la CEDO. Statul român trebuie să îi plătească unei românce 6.000 de euro

Data publicării:
cedo 20cedh 2039553 2016 20382 202009 2007 2002-44040

Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) i-au dat satisfacție, în ședința de ieri, româncei Julia Kinga Csoma, care a reclamat la instanța europeană faptul că medicii care au făcut ca să piardă pentru totdeauna capatacitatea de a avea copii nu au fost trași la răspundere de autoritățile române.

Reclamanta, asistentă medicală născută în 1972, care locuiește în Covasna, a făcut plângere la CEDO susținând că nu a fost informată corespunzător de riscurile procedurii la care a fost supusă, că i-a fost pusă viața în pericol prin neglijență medicală, pierzând totodată posibilitatea de a mai face copii.

În plus, Csoma a reclamat felul în care a fost anchetat doctorul, faptul că ea nu a obținut recunoașterea răului făcut și că o persoană vinovată ar fi fost protejată. Ea a cerut să i se plătească daune morale în cuantum de 75.000 de euro, iar Curtea a decis marți ca statul român să îi plătească reclamantei suma de 6.000 de euro cu titlul de daune morale.

Cum a fost tratată în spital

Potrivit informării Curții, Julia Kinga Csoma a rămas însărcinată în ianuarie 2002, însă, în cea de-a șaisprezecea săptămână de sarcină, fătul a fost diagnosticat cu hidrocefalie. Doctorul care îi monitoriza sarcina, D.C., de la Spitalul Orășenesc Covasna, unde lucra și reclamanta, a consultat-o și a decis întreruperea sarcinii.

Totuși, tratamentul aplicat pentru a-i induce avortul a dus la complicații. În cursul noptii, femeia a făcut febră 39 de grade și a avut frisoane până dimineața, însă în tot acest timp, nu ar fi fost consulată de medicul ei, fiindu-i doar administrate pastile pentru durere, menționează CEDO.

A doua zi dimineața, aflându-se în continuare în salon, femeia a eliminat fătul și a început să sângereze masiv, iar sângerarea nu s-a oprit nici după ce i s-au făcut două chiuretaje, astfel că reclamanta a fost diagnosticată cu coagulare intravasculară diseminata (CID). Medicul ei a decis atunci să o transfere de urgență la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, aflat la circa 30 de kilometri de cel din Covasna.

Ajunsă la spitalul județean, doctorii de acolo au trebuit să extirpe uterul, colul uterin, precum și ambele ovare, pentru a-i salva viaţa.

Potrivit CEDO, femeia a depus plângere la Colegiul Medicilor Covasna, în care i-a imputat doctorului său erori medicale, dar, după evaluare, Colegiul a stabilit că nu a fost vorba despre o neglijență medicală.

Tot în 2002, reclamanta a depus o plângere penală împotriva doctorului, pe care l-a acuzat de vătămare corporală gravă din culpă și neglijență profesională, însă procurorul de caz a decis să nu înceapă urmărirea penală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri