Nervi şi cozi în prima zi de înscriere la clasa pregătitoare. Liniile telefonice, insuficiente în București

Data publicării:
02042013 clasa telefoane

Părinții care au sunat toată dimineața la cele două numere de telefon puse la dispoziție de inspectorat și cărora nu le-a răspuns nimeni au venit la centrele de evaluare cu copiii de mână.

Au fost create 6 linii telefonice, însă au fost puse la dispozitie doar două. Asta în condițiile în care 5.000 de copii ar trebui să ajunga în fața evaluatorilor pentru a putea sa fie înscriși în clasa pregătitoare.

Se observă clar că sună ocupat. Am luat măsura ca absolut toate cele şase numere de telefon să fie afişate pe site-urile unităţilor şcolare”, spune Daniel Mălăele, inspector şcolar ISMB.

Proceduri simplificate

Pentru ceilalți părinți, care nu trebuie să-și ducă acum copiii la evaluarea psihologică, lucrurile, teoretic, s-au simplificat. Cererea de inscriere se poate completa și online. Doar că dupa ce trimit solicitarea, părinții tot trebuie să meargă la școală pentru confirmarea datelor.

Și in ceea ce priveste etapele de inscriere, procedurile par mai simple. Acum exista doar două etape, nu patru, ca anul trecut. Până pe 22 aprilie se vor înscrie numai cei din circumscripţie. Apoi, dacă vor mai rămâne locuri se vor înscrie şi copiii ai căror părinţi au serviciul în preajma şcolii sau sunt foşti elevi ai şcolii.

Copiii care nu au obţinut un loc în prima etapă de repartizare, vor fi redistribuiți în etapa a doua, care începe pe 7 mai.

Clasa pregătitoare este obligatorie, însă anul acesta, în mod excepțional, copiii care au 7 ani, dar nu au fost înscrişi în clasa zero anul trecut, pot merge direct în clasa I, însă numai dupa evaluarea făcută de un psiholog.

Citiți și:

Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Ministerul Educaţiei estimează că vor fi înscrişi 200.000 de copii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri