Nestăviliți. Românii s-au îmbulzit, ca în fiecare an, să ia agheasma de Bobotează. A ajuns pentru toată lumea

Data publicării:
06012013 20boboteaza 20inghesuiala-42294

La Cluj, credincioşii au dat buzna imediat după slujbă, ca să prindă una dintre cele 15.000 de sticle cu apă sfinţită.

Şi la Galaţi, scene similare. Odată ajunşi la butoaiele cu agheasmă, credincioşii au luat tot ce le-a căzut în mână. Au smuls chiar şi crenguţele de brad de pe butoaie.

Peste 15.000 de credincioşi s-au strâns pe esplanada din faţa Cazinoului din Constanţa, acolo unde Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a sfinţit cele o sută de mii de sticle cu apă. Când s-a dat drumul la agheasmă, n-a mai fost chip să ţină în frâu credincioşii.

Mulţi veniseră cu noaptea în cap, ca să fie siguri că ajung primii la agheasmă.

Toţi sunt convinşi că apa binecuvântată în ziua de Bobotează le va fi de mare folos.

În Capitală, mii de bucureşteni au venit la Patriarhie încă de la primele ore ale dimineţii, ca să fie siguri că prind agheasmă. Credincioşii şi-au aşteptat liniştiţi rândul, în timp ce preafericitul Daniel ţinea slujba.

Până la orele prânzului, peste 30 de comercianţi au primit amenzi de până la 500 de lei.

La minus un grad Celsius, patru mii de credincioşi s-au adunat în Piaţa Mare din Sibiu. 12 butoaie mari din lemn pline cu apă au fost binecuvântate. Mitropolia Ardealului a pregătit și opt mii de sticle cu apă, care s-au epuizat în mai puţin de jumătate de oră.

Unii au venit pregătiţi cu bidoane, alţii s-au multumit cu sticlele împărțite de preoți. Cert este ca apă a fost în final pentru toată lumea.

S-au aruncat în apa rece după cruce

Prima baie a anului, într-o apă de numai câteva grade, se spune că le va purta noroc bărbaţilor care au participat la prinderea crucilor de sărbătoarea Bobotezei. La Constanţa, la Galaţi și Brăila, zeci de barbati, mai tineri sau mai vârstnici, s-au aruncat fără ezitare în apa rece ca gheaţa. Nu toţi au prins crucile azvârlite de preoţi, dar pentru mulţi dintre ei ceea ce contează este să păstreze tradiţia.

15 tineri curajoși din Constanța s-au întrecut să recupereze crucile aruncate în mare de de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Doar trei dintre ei au şi reuşit să le găsească.

Bătălia aprigă la Buzău pe cruci. Doi din cei cinci tineri care s-au aruncat în apele râului Buzău au pus mâna pe aceeaşi cruce, în acelaşi timp.

La Galaţi, apa Dunării nu avea mai mult de 2 grade Celsius când au sărit temerarii. Şase au fost aplaudaţi insistent de mulţime.

Însa, de departe, veteranul săritului în apele reci este Ion Netcu. Are 62 de ani şi de mai bine de două decenii sare în Dunare la fiecare Bobotează. A prins crucea de numai două ori.

Deşi anul acesta a fost sfătuit de medici să nu mai sară în apa rece ca gheaţa, omul a sărit, pe propria răspundere. Tradiţia spune că cei care sar în apă să prindă crucea în ziua de Boboteaza vor fi sănătoşi tot anul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...