Parazăpezi pe DN 71 Bucureşti – Târgovişte: doar 5 kilometri din cei 75 necesari

Data publicării:
2601 20parazapezi-45868

Pe DN 71 Târgovişte – Bucureşti, în dreptul localităţii Cuza Vodă, autorităţile au început montarea de parazăpezi, după principiul un metru da, unul ba, în total 5000 de metri liniari, din cei 75 de kilometricât este distanţa între cele două oraşe.

Locuitorii din Cuza Vodă cred că parazăpezile ar fi trebuit montate înainte de prima zăpadă. Ei povestesc că parazăpezi au mai fost instalate şi în alţi ani, însă au dispărut. „Probabil că s-au furat”, spune un localnic. Nu sunt multe, dar „la noi, în Dâmboviţa, e bine. Chiar m-am mirat că le pune”, spune altul.

Relu Popescu, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale - SDN Dâmboviţa, spune la Digi24 că parazăpezile au fost instalate în zonele cele mai rele identificate de instituţie de-a lungul timpului.

Iarna trecută, în timpul unei ninsori puternice, coada de maşini blocate pe Drumul Naţional 71 ajunsese în dreptul localităţii Sălcioara la peste doi kilometri. Din acest motiv, „această protecţie cu parazăpezi ar trebui extinsă mai ales în zonele în care se ştie din statistică şi din mediile multianuale făcute că sunt zone unde se produc fenomene meteo care duc la blocarea drumurilor”, arată Gabriel Grozavu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Nu ştiu să spun exact care a fost motivul pentru care nu s-au montat până acum”, spune primarul comunei Sălcioara, Valentin Pârvu.

În total, pe drumurile naţionale ale României ar fi nevoie de aproximativ 1500 de kilometri de parazăpezi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...