Pârtiile de schi de la Transalpina au fost redeschise. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi în vacanţa de Paşte

Data publicării:
schi
Foto: Shutterstock

Pârtiile de schi de la Transalpina, închise la sfârşitul lunii trecute din cauza temperaturilor ridicate, au fost redeschise vineri, condiţiile meteorologice din zonă fiind favorabile pentru pornirea instalaţiilor, au anunţat administratorii domeniului de la Voineasa.

"În cursul serii, am prelucrat zăpada datorită temperaturilor favorabile, iar în zilele următoare, începând de sâmbătă seara, vom porni instalaţia de zăpadă artificială la capacitate maximă pentru a asigura condiţii excelente pe pârtii", au transmis pe pagina de Facebook reprezentanţii Domeniului Schiabil Transalpina.

Potrivit acestora, pârtiile urmează să rămână deschise cât mai mult luna aceasta, astfel că dacă vremea va fi de partea lor, iubitorii sporturilor de iarnă vor avea ocazia să petreacă şi vacanţa de Paşte pe schiuri.

Administratorii precizează însă că în zonă se schiază în condiţii de primăvară iar instalaţiile funcţionează între orele 09,00 şi 16,15 în cazul teleschiului 1 de la pârtia 4 Miru 1 şi pentru pârtia de sanie, în zona staţiei intermediare, cota 1850, poziţionată în dreapta de teleschiul 2, şi între 09,00 şi 16,30 în cazul telegondolei de la pârtia 1 Mioarele şi pârtia 9 Mioarele varianta sosire.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Probleme în Gara de Nord din București. Panoul de informare sosiri – plecări al trenurilor s-a defectat, nu...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 380 lei la o pensie de 5.000 lei
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...