Polițiștii au anunțat zonele unde taximetriștii din București încearcă cel mai des să-și înșele clienții

Data publicării:
strada bucuresti masini auto taxi vreme meteo case vechi
Foto: Getty Images

Centrul Vechi, Gara de Nord, Unirii sunt zonele din Capitală identificate de polițiștii locali, după numărul de amenzi aplicate, unde se află cei mai mulți taximetriști indisciplinați. În 2019, taximetriștii au fost amendați cu aproape 2 milioane de lei pentru refuzul cursei sau pentru suprapreț.

„Punctele - problemă ale Capitalei în privința taximetriștilor indisciplinați sunt, potrivit numărului de amenzi aplicate, Centrul Istoric, Gara de Nord, magazinul Unirea, zona Alba Iulia sau stațiile de taxi din apropierea marilor spitale sau a mall-urilor”, transmite Poliția Locală București într-o postare pe Facebook.

În topul taximetriștilor sancționați de către polițiștii locali este L.C.V., cu amenzi de peste 20.000 de lei plus o reținere a certificatului de pregătire profesională. Acesta este urmat, la mică distanță, de I.F. cu două sancțiuni de câte 10.000 de lei dar cu două măsuri complementare aplicate de reținere a certificatului de pregătire profesională. Clasamentul e închis de V.G. cu 10.500 lei amendă și o reținere a autorizației taxi, potrivit Mediafax.

„De la 1 ianuarie 2019, polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au inițiat 59 de acțiuni speciale care privesc activitatea de taximetrie. În această perioadă, cuantumul amenzilor aplicate pentru depistarea neregulilor se ridică la suma de 1.838.600 lei. Cele mai frecvente abateri constatate au fost refuzul cursei, solicitarea de suprapreț, neeliberarea bonului fiscal, lipsa afișării tarifului cât și intervenția asupra aparatelor de taxat prin instalarea ilegală a unor dispozitive electronice artizanale, menite să majoreze prețul real”, mai arată sursa citată.

În total, peste 2.800 de șoferi de taxi au trecut prin filtrul polițiștilor.

Poliția redă și o situație petrecută recent în zona Şelari, centrul Capitalei: „Ora unu dimineața. Din șirul de taxiuri care își așteaptă clienții unul prinde o comandă spre Grozăvești. Pe aparat cursa face 10 lei, călătorilor li se cere 40. Negocierea se face în geamul portierei iar taximetristul pleacă cu aparatul pe liber. În câțiva metri este oprit. Inspectorii Poliției Locale București constată contravenția și aplică șoferului o sancțiune de 10.000 de lei”.

Polițiștii îi îndeamnă pe bucureșteni să refuze achitarea contravalorii unei curse dacă aceasta nu este înregistrată pe aparat. Persoanele care apelează la taximetriști sunt avertizate să nu negocieze și să nu accepte prețuri impuse.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...