Final tragic pentru povestea de prietenie dintre un cal și un cerb

Data actualizării: Data publicării:
cerb cal om

Povestea de prietenie dintre un cerb şi un cal, devenită virală pe internet în ultimele zile, are un final tragic.

Într-o postare pe Facebook, reprezentanţii unei organizaţii ecologiste susţin că cerbul ar fi fost ucis de localnici.

Totul s-a întâmplat la sfârşitul lunii februarie, într-un sat din Suceava. Atunci, cerbul a ajuns în curtea unei gospodării unde un cal l-a îndemnat la joacă, alergând și țopăind în jurul său.

Citiți și: 
VIDEO | Cerb chemat la joacă de un cal, în curtea unei case din Suceava

După ce a plecat de acolo, câţiva localnici i-au luat urma. L-au hăituit şi ucis cu sânge rece, după care i-au tăiat coarnele și le-au luat ca trofeu.

Organizaţia care a anunţat incidentul a şters mai apoi postarea de pe Facebook, dar autorităţile au deschis în această dimineaţă o anchetă.

Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: Poliţiştii au deschis, în cauză, un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Vor fi urmate toate fazele anchetei, inclusiv efectuarea necropsiei. De asemenea, vor fi audiate persoane, astfel încât, la finalul anchetei să se stabilească, cu exactitate, persoanele care se fac vinovate pentru producerea acestui incident.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată căsuța de 26.000 de euro ce i-a fermecat pe români. Fenomenul tiny house câștigă teren
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile