Premieră în România! Primul pasaj rutier din țara noastră cu semnal GSM și sistem de ventilație pentru extragerea noxelor

Data actualizării: Data publicării:
img-new-1 Articol susținut de Primăria Sectorului 4

Start la lucrările de la Pasajul Unirii! Începând de duminică, 19 iunie a.c., circulația rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită, timp de două luni, până la începutul lunii septembrie, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare și punere în siguranță a acestuia. În acest interval, traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca șoferii, care până acum traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piața Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei.

În tot acest timp, în pasaj vor avea loc cele mai ample intervenții realizate până acum în ultimii 30 de ani asupra acestei construcții. Astfel, într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranță a obiectivului, din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune și sigure condiții de trafic. Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde și pune astfel în pericol viața oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea și semnalizarea clară a benzilor de circulație, precum și a spațiului ce separă cele două sensuri de mers, iar rețelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate.

Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea cât și la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, și finisajele pereților și ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina. Mai mult, în premieră pentru acest gen de construcții în țara noastră, în pasaj se va monta un sistem performant de ventilație, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor și asigurarea unui aer curat. Și tot în premieră, în urma lucrărilor, în Pasajul Unirii nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM.

Având în vedere complexitatea intervenției, toate aceste lucrări de punere în siguranță se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.

Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri și o lățime de 14 metri, Pasajul Unirii a primit un verdict îngrijorător încă din anul 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din Capitală se află într-o stare avansată de degradare.
Mai exact, această construcție este încadrată în clasa stării tehnice IV –  nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă deficiențe serioase la structura de rezistență, care pun în pericol viața a sute de mii de oameni din Sectorul 4 și nu numai. Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de mașini.

Pentru remedierea în regim de urgență a problemelor de siguranță constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului București, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, care a demarat de îndată procedurile premergătoare punerii în siguranță a întregii zone.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...