Proiect aprobat. Primăria va acorda vouchere de 500 de lei cetăţenilor care vor să îşi cumpere biciclete
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images
Primăria Capitalei va acorda 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot, conform unui proiect de hotărâre aprobat, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În cadrul dezbaterii pe proiect, unul dintre cetăţenii prezenţi la şedinţă a dorit să ia cuvântul şi a insistat de mai multe ori, însă nu i s-a acordat. Preşedintele de şedinţă, Orlando Culea, l-a avertizat că dacă nu ia loc şi nu tace, îl va da afară din sală.
Foto: Gulliver/Getty Images
„Încurajarea folosirii mijloacelor alternative în principal ca mijloc de deplasare în oraş, precum şi ca vehicul cu rol recreativ şi sportiv, reprezintă o prioritate pentru autorităţile publice, fiind o componentă importană a politicii publice de mediu privind reducerea poluării aerului, dezvoltării mobilităţii, sportului şi promovării unui stil de viaţă activ şi sănătos”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Municipalitatea precizează că în acest sens este iniţiat proiectul privind acordarea a 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei.
Proiectul de adresează „oricărui cetăţean cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani”.
Un consilier USR a spus, la dezbaterea proiectului, că problema nu este că oamenii nu au bani să îşi cumpere biciclete, ci că nu există infrastructură, respectiv piste pentru biciclişti, şi nici spaţii sau locuri în care cetăţenii să îşi poate lăsa bicicletele.
„Ieri (joi, n.r.) s-a întâmplat un accident în urma căruia era să nu mai fiu aici, cu voi. Mergând regulamentar pe carosabil, cu bicicleta, o maşină era cât pe-aici să intre în mine. Este foarte uşor să scoatem 500 de lei din buzunar, dar în situaţia de faţă este iresponsabil. Avem mari probleme de siguranţă. Transportul alternativ nu este încă dezvoltat în Bucureşti, dar nu pentru că oamenii nu au biciclete, ci pentru că nu avem infrastructură, piste, nu există siguranţă şi mai e o problemă faptul că oamenii nu au unde să-şi ţină bicicletele. (...) Este iresponsabil să încurajăm astfel mersul pe bicicletă. Trebuie să facem infrastructură şi apoi să le dăm oamenilor bani de biciclete”, a afirmat consilierul
În cadrul dezbaterii pe proiect, unul dintre cetăţenii prezenţi la şedinţă a dorit să ia cuvântul şi a insistat de mai multe ori, însă nu i s-a acordat. Preşedintele de şedinţă, Orlando Culea, l-a avertizat că dacă nu ia loc şi nu tace, îl va da afară din sală.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 28 de voturi "pentru”, cinci abţineri şi şase voturi „împotrivă”.
„Pe bicicliştii din Bucureşti îi iubim, îi preţuim. Am pregătit deja proiectul şi îl vom supune dezbaterii în prima şedinţă a Consiliului General: vom acorda un voucher de 500 de lei celor care doresc să achiziţioneze o bicicletă şi vom declanşa o campanie de conştientizare a conducătorilor auto că nu sunt singuri în trafic şi trebuie să aibă grijă că sunt şi biciclişti sau motociclişti, pentru a preveni eventualele accidente”, declara în urmă cu două săptămâni primarul Capitalei, Gabriela Firea, în şedinţa de bilanţ a unui an de mandat. Primarul Capitalei susţinea că astfel de campanii de conştientizare s-au derulat în mai multe ţări din Europa, astfel că „trebuie să ne aliniem şi noi”. Firea mai spunea că, în paralel cu aceste proiecte, împreună cu cele şase primării de sector, municipalitatea va construi şi piste pentru biciclişti.
La şedinţa CGMB au venit şi mai mulţi cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, care au intrat pe baza unor liste, la câteva minute de la începerea şedinţei. Acum, accesul pe fiecare etaj se face pe baza unor cartele magnetice pe care le au doar angajaţii primăriei, astfel că atât jurnaliştii, cât şi cetăţenii pot intra în primărie doar însoţiţi de un reprezentant al biroului de presă. De asemenea, în sala de consiliu numărul poliţiştilor locali s-a mărit.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.