RECOMPENSĂ. Medicii vor primi medalii drept recunoştinţă că au rămas în ţară

Data publicării:
02042013 medici medalii


40 de medici de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi au primit marți medalii oferite de pacienţii pe care îi au în grijă. La fel s-a întâmplat şi la Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureş, dar şi la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Gestul pacienţilor lor face parte din Campania „De profesie: medic în România”, lansată astăzi de Consiliul Investitorilor Străini şi susţinută de Ministerul Sănătății.

60% dintre medici intenționează să părăsească ţara

România are o rată a migrației doctorilor de 9%, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Procentul ar putea să crească, pentru că 60% dintre medici intenționează să părăsească ţara, arată studiile din domeniu.

Constantin Andrei este medic rezident la Serviciul de Urgențe. Câştigă 250 de euro pe lună, în vreme ce în ţările occidentale ar primi un salariu chiar de 2.000 de euro.

Eu ca medic rezident cu salariul care mi se oferă nu pot să îmi permit tot ceea ce este nevoie pentru a mă forma, pentru a mă pregăti, pentru a-mi procura tot ceea ce este nevoie pentru a deveni un medic de excepție”, a mărturisit medicul rezident.

Situaţia nu este diferită nici pentru medicii care au ani de vechime. Cătălin Dănăilă lucrează de peste 20 de ani în sistemul medical. A făcut o specializare în Franţa, dar s-a întors în ţară pentru că avea un vis: să înfiinţeze o clinică de hematologie.

Sunt momente în care regret că am rămas, dar, până la urmă trebuie să lucreze cineva şi aici, nu putem să plecăm cu toţii şi nici nu ar fi corect”, este de părere Cătălin Dănăilă, medic specialist hematolog la Institutul de Oncologie Iași.

Plecarea medicilor a lăsat unele unităţi în mare criză de personal. Este şi cazul Insitutului Regional de Oncologie.

Ne-ar fi mult mai uşor dacă am avea personal angajat, atunci ar fi mult mai uşor şi pentru noi, dar şi pentru ei pentru că ar avea certitudinea stabilităţii şi a continuităţii activităţii”, a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iași.

Plată în funcție de performanță

Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de lege prin care medicii să fie plătiţi în funcţie de performanţă.

Să nu-i mai lăsăm pe medici şi pe asistenţi să fie bugetari. Adică să fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo, dar să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul şi performanţa medicului să fie citeriile fundamentale prin care să fie plătiţi”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

De când România a intrat în Uniunea Europeană, 14.000 de medici au părăsit țara. Numărul este însă cu mult mai mare, pentru că nu sunt incluși și medicii rezidenți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie