Reguli de respectat pentru a face cumpărături în siguranță pentru masa de Paște

Data actualizării: Data publicării:
preturi alimente
Foto: Getty Images

Românii se pregătesc pentru mesele de sărbătoare, cu câteva zile înainte de Paștele ortodox. Este important însă ca regulile distanțării sociale să fie respectate și în această perioadă. Grupul de Comunicare Strategică a întocmit un set de reguli și recomandări special pentru aceste zile.

Zilele premergătoare cumpărăturilor de Paști sunt, de obicei, foarte aglomerate în piețe și supermarketuri.

Anul acesta este însă esențial să evităm, pe cât posibil, să ajungem în locuri aglomerate, în care este greu de respectat distanțarea socială. În primul rând, trebuie să evităm intervalul dedicat vârstnicilor, să mergem singuri la magazin, iar dacă vedem că totuși e aglomerat, să revenim mai târziu.

Odată ajunși la magazin sau la piață, neapărat cu listă, pentru a limita timpul petrecut în afara casei, e recomandat să avem și echipament de protecție individual: mască și mănuși. În timp ce vă faceți cumpărăturile, păstrați distanța, un metru și jumătate, doi, între dvs și ceilalți clienți.

Întotdeauna respectați indicațiile angajaților, care au obligația de a introduce reguli de distanțare socială, astfel încât să se asigure că magazinele și piețele nu se aglomerează necontrolat. Așadar, e important să avem răbdare când mergem să facem cumpărăturile petnru masa de sărbătoare.

Încercați, pe cât posibil, să plătiți cumpărăturile cu cardul. Banii sunt obiecte care trec prin multe mâini, așa că potențialul de contaminare este destul de ridicat.

Odată ajunși acasă, în primul rând vă spălați pe mâini. Apoi, este recomandat să dezinfectați ambalajele produselor cumpărate și să spălați fructele și legumele înainte de a le depozita.

Dacă aveți posibilitatea să ajutați apropiați sau vecini care sunt în grupa de risc, faceți-o, iar atunci când mergeți la cumpărături, întrebați-i dacă au nevoie de ceva.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Frământări în PSD - taberele se conturează înaintea congresului. Analist: „Nu sunt încă în formație de luptă”
Newsweek
CASS la pensie intră azi în vigoare. Cum se calculează? Care pensionari plătesc și impozit?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...