Reguli noi pentru preoți: nunţi şi botezuri, doar în biserică

Data publicării:
1032013 20reguli 20noi 20popi-52363

Reprezentanții Patrierhiei Române spun că membrii Sfântului Sinod au luat această decizie pentru că toți cei care până acum aveau de gând să facă astfel de ceremonii în aer liber nu respectau regulile care se respectă în biserică, acolo unde sunt respectate toate canoanele atunci când sunt oficiate ceremonii.

„Oficierea Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei numai în bisericile parohiale cu respectarea rânduielilor liturgice pentru păstrarea sacralităţii şi solemnităţii acestor Sfinte Taine”, aceasta este ceea ce a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, reprezentanții Bisericii spun că este o metodă de a impune disciplină în rândul preoților, dar și al enoriașilor care aveau de gând să se abată de la aceste reguli. Astfel, preoții care nu vor respecta aceste reguli riscă să fie scanționați sau să fie excluși din parohie.

Tot în ședința de ieri a Sfântului Sinod s-a mai decis ca preoții să nu perceapă taxă de înmormântare de la familiile nevoiașe sau care au foarte mulți copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
Digi FM
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a primit un apel neașteptat. Ce a urmat...
Pro FM
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Film Now
Cauza oficială a morţii actorului Val Kilmer, starul din "Top Gun" şi "The Doors", a fost dezvăluită de presa...
Adevarul
De ce refuză țările europene să importe carne din SUA
Newsweek
Sute de dosare de pensie au ajuns la CCR. „Am pierdut 1.000 lei”. Cum e blocată creșterea pensiilor?
Digi FM
„Am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac". Divorțează soții Obama?
Digi World
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat...
Digi Animal World
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie
Film Now
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”