România dintr-un bloc de locuinţe 

Locuințe la preț de mașină în localitățile părăsite. Orașul în care o garsonieră se vinde cu 5.000 de euro

Ben Hodges felicită România: A fost capabilă să oprească Rusia

Ciprian Ciucu: PNL e pregătit să își asume inclusiv reforme grele. Cred că e nevoie și de nume noi și credibile în viitorul Executiv

Nicușor Dan explică de ce nu vrea un premier tehnocrat în viitorul Guvern. Ce spune despre varianta unui prim-ministru de la PSD

Mitul „școlii de pe vremuri”, spulberat. Analfabetismul funcțional, mai mare în comunism: patru din 10 adulți nu înțeleg ce citesc

Culturile viticole, distruse de grindină. Cum arată plantațiile de viță de vie după ploaia cu gheață care a lovit sudul României

Bugetarii „secreți” cu mii de euro pe lună. Mulți nu au pregătire în domeniu, dar sunt plătiți pentru că participă la câteva ședințe

Ce a propus George Becali la consultările cu Nicușor Dan. „Hai să tragem noi grosul acuma”

Barajul de la Săcele ar putea fi deschis pentru a elibera controlat o parte din apă. Fechet: „DN1A va fi inundat câteva ore”

"România dintr-un bloc" nu e o excepţie, ci e aproape regulă. Pentru ambiţiile industriale ale comuniştilor era nevoie de multă, foarte multă forţă de muncă. În Bucureşti şi în toate marile oraşe, pe model sovietic au fost aduşi sau au venit să lucreze în fabricile, uzinele şi întreprinderile socialiste sute de mii de oameni din toată ţara.

Populaţia Capitalei s-a dublat pe durata "exploziei" industriale socialiste. Dacă în anii 50 Bucureştiul avea puţin peste 1 milion de locuitori, în 1990 trecuse de 2 milioane.

"Fabrica şi cartierul" era tandemul comunist. E firesc: doar la Uzina Republica lucrau, în anii 70, peste 10 mii de oameni. Fabrica ajunsese al cincilea mare producător de țevi nesudate din lume. Şi IMGB, Întreprinderea de Mașini Grele București, avea peste 13 mii de angajaţi. Mai toţi erau veniţi din ţară. Aşadar, toţii aveau nevoie de o locuinţă. Apăreau şi se dezvoltau cartiere de blocuri cu tot mai multe scări, cu tot mai multe etaje.

Gheorghe Pătraşcu arhitectul şef al Capitalei: „După 1962 au apărut şi primele blocuri mai înalte, P plus 8, plus 10. Şi aşa-zisele blocuri turn. Modernizarea ceauşistă a venit după 1965, care mergea pe ideea destul de absurdă de a controla totul şi a aduce populaţia în blocuri mai uşor de controlat”.

Aşa au apărut primele mari cartiere de blocuri din Bucureşti. În est, Titan, care a ajuns în 20 de ani cel mai mare ansamblu de blocuri din Capitală. În vest, Drumul Taberei şi Militari, în sud, Berceni.

Recordul de ridicări de blocuri a fost imediat după cutremurul din 1977. Cele mai multe apartamente au fost făcute pe şoseaua Pantelimon şi străzile adiacente, unde au fost construite aproximativ 27.000 de locuinţe.

Puţin peste 22.000 de apartamente au fost livrate până în 1990 şi de-a lungul şoselei Colentina, în timp ce în aceeaşi perioadă au fost construite 18.000 de apartamente în cartierul Rahova.

În anii 70 au fost date în folosinţă cele mai multe blocuri: aproape 3.000, cu 65% mai mult decât în deceniul anterior.

În anii '80 au fost finalizate puţin peste 2500 de blocuri, pentru ca după căderea regimului comunist, până în anul 2000, numărul de blocuri ridicate să ajungă la mai puţin de 800.

Acum în Bucureşti sunt peste 16.000 de blocuri, cu 705.000 de apartamente. Aproape 20% din totalul locuinţelor din România.

Aduşi sau veniţi de bunăvoie în blocurile din Bucureşti înainte de 1990, oamenii au rămas aici şi după ce industria socialistă s-a prăbuşit.

În esenţă, Bucureştiul exercită magnetismul pe care îl exercită orice capitală a unei ţări. Cu particularitatea din perioada comunistă şi doza sa de "magnetism forţat".