Rudele poliţiştilor decedaţi sau răniţi în misiune pot fi angajaţi în MAI

Data publicării:
politisti-gorjeanul.ro

 

Potrivit proiectului de lege, la cerere, poliţistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, poate fi menţinut în activitate în funcţii de poliţist în unităţi ale MAI.

În plus, la cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită fără examen sau concurs în funcţii de poliţist.

Ordonanţa Guvernului mai prevede, la articolul 37, înmatricularea copiilor aflaţi în întreţinerea poliţistului încadrat într-un grad de invaliditate în instituţiile de învăţământ ale MAI.

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate, precum şi soţul sau soţia acestuia, pot fi numiţi în funcţii de poliţist sau angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale MAI, dacă îndeplinesc condiţiile legale.

Identificarea funcţiei, în vederea numirii respective sau a angajării se face ţinând cont de studiile solicitantului şi de cerinţele postului.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de for decizional.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...