Salariile scad, până la urmă. Olguţa Vasilescu: Președintelui i s-a tăiat venitul cu 40%, dar nu doar lui

Data actualizării: Data publicării:
160817_ilustratie_bani_11_INQUAM_Octav_Ganea

Ne uităm la evoluţia declaraţiilor ministrului Muncii pe tema salariilor bugetarilor. Mai ales că azi şi în zilele următoare, românii care lucrează la stat primesc fluturaşii cu venitul pe luna ianuarie. Şi mulţi s-ar putea să aibă surpriza neplăcută să vadă că iau mai puţin bani decât luna precedentă.

Ce spunea Olguţa Vasilescu despre legea salarizării - mai întâi au fost asigurările ferme că niciun bugetar nu va primi mai puţini bani în 2018.

Zilele trecute, ministrul Muncii admitea că, totuşi, vor fi scăderi de lefuri, dar numai pentru cei pe care i-a numit "bugetari de lux".

Iar azi, la Antena 3, tot Olguţa Vasilescu a spus vor fi angajaţi la stat care vor avea salariul tăiat şi cu 40 la sută. Justificarea ei - "am încercat să aducem un echilibru".

„Președintele României are salariul tăiat pe legea salarizării, la fel și miniștri, alți demnitari și directori de instituții cu salarii foarte mari. (...) Lucrurile acestea au însemnat că la unii cresc salariile foarte mult şi sunt creşteri de 200% - 300% până în 2022, deci creşteri etapizate, la alţii rămân pe loc, la alţii vor scădea. Sunt foarte puţini cei cărora le scad salariile. Președintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Și mie mi s-a tăiat salariul, la fel și altor miniștri, pentru că salariile erau foarte mari şi nu puteam ajunge la acest raport de 1 lşa 12", a declarat Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

„Estimarea noastră e că aproximativ 40% din salariaţii bugetari vor avea scăderi substanţiale la veniturile nete. Cu combinaţia noua lege de salarizare cu faptul că există o limitare a sporurilor în structura bugetară şi cu transferul de taxe sociale, toate elementele vor conduce ca anumite categorii să aibă drept consecinţă scăderea salariilor”, a declarat la Digi24 Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

Altă lege promovată de coaliţia PSD-ALDE, acelaşi efect: salarii mai mici. E vorba despre transferul contribuţiilor, care îi va lăsa pe grefieri, de pildă, şi fără 500 de lei la leafă.

Olguţa Vasilescu, Liviu Dragnea, Mihai Tudose şi Ionuţ Mişa declarau că niciun salariu de la stat nu va fi mai mic prin transferarea contribuţiilor de la angajator, la angajat.

Olguța Vasilescu, în 30 iulie 2017: „Eu pot să garantez că niciun salariu din România nu va scădea în momentul în care vom schimba sistemul de contribuții. Este în Programul de Guvernare și cine a citit Programul de Guvernare a văzut încă de acum șase luni că asta se va întâmpla”.

Ionuţ Mişa, în 31 iulie 2017: „Mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat nu va duce la scăderea salariilor. Salariul net nu va scădea. Veniturile românilor nu vor scădea. De asemenea, sarcina fiscala a fiecărui angajator se va menţine. Nu va fi niciun cost suplimentar”.

Liviu Dragnea, în 20 octombrie 2017: „Toată lumea ştie că salariul net nu are cum să fie scăzut şi angajatorul nu plăteşte mai mult. (...) Este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea, salariul minim e mărit în fiecare an, cache-ul pe care fiecare angajat îl duce acasă este mai mare, contribuţia la pensie va creşte de 2,5 ori, cel putin şi apar nemulţumiri."

Mihai Tudose, în 20 octombrie 2017: „Nu scad sub nicio formă salariile şi o luăm de la capăt: este un mecanism prin care salariile rămân cel puţin la fel sau ele vor creşte."

Florian Bodog, în 29 septembrie 2017: „,Îi asigur pe toţi specialiştii din sănătate că, aşa cum am spus în programul de guvernare, nu vor exista scăderi salariale, ci doar creşteri. (...) În situaţia în care se va constata că există categorii profesionale care au de pierdut ca urmare a aplicării Legii salarizării unice vom lua măsuri."

Efectele legii salarizării: salarii tăiate cu până la 1700 de lei în unele instituții

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...