Satul din România cu doar opt copii. „Toate casele sunt părăsite. Cum moare un om, cum se închide o casă”

Data actualizării: Data publicării:
sat

Case prăbuşite, bătrâni singuri şi copii puţini. E radiografia multor sate din România care au rămas pustii şi continuă să se golească într-un ritm alarmant. În căutarea unui trai mai bun, tinerii pleacă la oraş sau peste hotare şi în urma lor rămân, neputincioşi, bătrânii. Iar odată cu ei, moare puţin câte puţin din satul românesc. În judeţul Gorj, sunt cătune în care mai trăieşte câte o mână de oameni. În vecini au rămas doar porţi căzute la pământ şi ziduri ruinate.

În satul Rătez, din judeţul Gorj, ai impresia că ai ajuns la capătul lumii. Drumurile n-au văzut niciodată asfalt, iar de o parte şi de cealaltă a uliţelor, case ruinate, năpădite de buruieni. În acest sat, mai locuiesc acum doar 15 familii.

Accesul spre sat e greoi. Se face pe un drum pietruit. Odinioară, satul Rătez era comună. Trăiau aici în jur de 800 de oameni, dar cu fiecare an, s-a depopulat masiv. Odată cu plecarea tinerilor, s-au închis şi şcoala, şi banca şi primăria, iar satul a fost lipit de comuna învecinată.

Petre Lazăr – localnic: Toate casele sunt părăsite, cum le vedeţi, şi mai urmează să se mai părăsească. Cum moare un om, cum se închide o casă.

Puţinii localnici care îşi mai duc veacul în sătuc îşi amintesc cu nostalgie vremurile de demult când uliţele erau pline de viaţă. De pe banca de la poartă, nea Petre îi duce dorul fiicei care a plecat la muncă în Spania. Acum îl mai vizitează doar fiul.

Petre Lazăr – localnic: Puţină. Păi atunci era în jur de 200 de familii. Păi acum, dacă ne strângem la o pomană, când moare câte cineva, dacă mai suntem 40, dar cu câte doi din casă.

Singurii copii din sat sunt într-o familie. Sunt opt fraţi. Cel mai mic are doar două luni, iar cel mare 14 ani. Dorm îngrămădiţi în două camere. Tatăl munceşte în străinătate, iar mama îi îngrijeşte acasă.

Reporter: Sunt singurii copii din sat, nu?

Nicoleta Muja – localnică: Da. 5 băieţi şi 3 fetiţe avem.

Aşa îşi fac cumpărăturile bătrânii uitaţi de copii. O maşină urcă la ei în sat, încărcată cu mâncare. E singura şansă pentru localnici să-şi cumpere o pâine.

Reporter: N-aveţi magazin aici, nu?

Maria Muja – localnică: N-avem. Doamna vine prin sat, de unde luai eu acum. Luai o varză, un os pentru că am o căţea mare, copănele şi două pâini.

Maria Muja – localnică: Copiii sunt în altă parte şi noi rămânem pe aici.

Reporter: Copiii au plecat la oraş sau în străinătate?

-Ai mei au rămas în Bucureşti

Trei din cele şapte sate din comuna Godineşti se confruntă cu aceeaşi problemă. Pierd oameni masiv.

Coman Aurariu - primarul localităţii Godineşti: Rătezul, pe vremuri, era chiar comună. Aveau bancă, aveau şcoală. Acum, din păcate, avem doar 50 de persoane care mai trăiesc acolo.

Anul trecut, în comuna Godineşti s-a născut un singur copil. Au fost înregistrate însă circa 30 de decese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...