Școală cu plasme și videoproiectoare

Data publicării:
scoala foto

În timp ce aproape jumătate dintre instituțiile de învățământ din Bihor nu au autorizație sanitară de funcționare, în Oradea există o școală unde orele se vor ţine în fața plasmei, iar copiii își vor primi temele în format electronic. Conducerea școlii a reuşit să facă rost de bani pentru o asemenea investiție cu ajutorul părinților.

Elevii din clasele primare ale școlii generale „Dacia” din Oradea vor avea parte de o surpriză plăcută luni, când vor veni la şcoală. 24 de plasme au fost achiziţionate în această vară de managerul şcolii, care intenţionează să cumpere şi videoproiectoare de tavan.

Profesorii sunt dotaţi şi cu laptopuri, iar temele de casă vor putea fi date elevilor pe carduri de memorie, în format electronic. Toate aceste investiţii au fost realizate din surse extrabugetare, spune managerul şcolii, adică din contribuţia părinţilor.

Recent, şcoala a reușit chiar să-și construiască o nouă sală de sport, tot cu ajutorul banilor primiți din partea părinților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri