Se introduc o sută de noi sancțiuni pentru defrișări ilegale

Data actualizării: Data publicării:
padure

Ministerul Mediului introduce o sută de amenzi noi pentru tăierile ilegale de lemne şi măreşte de trei ori sancţiunile deja existente. Însă amenzile nu au descurajat niciodată cu adevărat defrişările. Numai anul trecut s-au strâns câteva milioane de euro de la cei prinşi că au tăiat sau transportat ilegal lemn. Însă organizaţiile de mediu spun că ritmul tăierilor ilegale din pădurile României a crescut faţă de precedenţi. Pe lângă înăsprirea sancţiunilor, guvernul vrea şi alte măsuri de la păzirea pădurilor private cu bani de la stat până la o planificare mai bună a tăierilor legale.

Anul trecut, din totalul cauzilor de tăieri ilegale descoperite de autorităţi, doar o treime au devenit dosare penale. Restul de două treimi s-au lăsat doar cu amenzi care au totalizat 6,6 milioane de euro. Sancţiunile nu i-au speriat pe cei prinşi.

Potrivit Greenpeace, anul trecut au fost 100 de tăieri ilegale pe zi, în creştere puternică faţă de perioada 2013-2014, când erau doar 62 pe zi. Însă, ministrul mediului spunea de curând că cele mai grave încălcări ale legii au fost în perioada 2009-2012, când au fost rase suprafeţe întregi de pădure, fără să li se mai dea posibilitatea de regenerare. Astăzi, ministrul a prezentat noile pedepse, pentru defrişări. Sunt introduse 100 de amenzi noi pentru diverse fapte.

Pentru cei care întocmesc, aprobă sau organizează acte de punere în valoare pentru produse care nu sunt în conformitate cu starea pădurii amenda este între 20.000 şi 30.000 de lei. Aceasta este o amendă introdusă în premieră”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.

Firmele din această industrie vor primi puncte de penalizare de fiecare dată când sunt prinse cu lemn pentru care nu au actele în regulă. La 25 de puncte, nu vor mai putea participa şase luni la licitaţiile pentru lemn. Vor avea parte de o pedeapsă nouă şi transportatorii de lemne tăiate ilegal.

Pentru cei care transportă material lemnos fără provenienţă legală amenda este între 3.000 şi 10.000 de lei, se confirscă materialul lemnos, dar de asemenea am introdus şi confiscarea mijlocului de transport”, a mai precizat ministrul Mediului.

Pe lângă introducerea celor o sută de sancţiuni noi, cele deja existente se triplează. Banii strânşi pot finanţa alte măsuri de protejare a suprafeţelor forestiere. Guvernul este dispus să finanţeze cu trei milioane de euro paza pădurilor private care în ultima vreme au ajuns preferatele hoţilor de lemn. În acelaşi timp, se va încerca eliminarea ambiguităţilor din lege care permit ca unele păduri să fie decimate pe cale legală.

Într-un interviu acordat televiziunii publice, premierul Dacian Cioloş spune că vrea să introducă un sistem prin care să se ştie ce cantitate de lemn poate fi tăiată din fiecare parcelă în parte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Theo Rose și Anghel Damian emană iubire. Sunt născuți la o zi distanță: "Gravităm firesc unul în jurul...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Șomajul în China a născut „munca fantomă”: Disperați, tinerii plătesc 4 euro pe zi pentru a păcăli statul și...
Newsweek
Primele bănci au virat, deja, pensiile pe card. 1.300.000 pensionari primesc sume mai mici. De ce?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”