Şomajul creşte în rândul tinerilor pentru că angajatorii cer experienţă

Data publicării:
tineri cauta munca

Ioana Bogdan pare candidatul ideal pentru orice companie farmaceutică. La 23 de ani, este pe punctul de a termina a doua facultate şi are ceva experienţă, după ce a făcut practică într-un spital din Paris. Cu toate acestea, i-a luat doi ani să-şi găsească de muncă, deocamdată, pentru o perioadă de probă.

„În foarte multe locuri am trimis nenumărate CV-uri, am mers la interviuri. Companiile cer experienţă de muncă”, spune tânăra.

A încercat să capete experienţă ca voluntar, pe perioada studiilor, aşa cum recomandă patronii.

Una dintre formule e voluntariatul, o altă formulă este practica făcută în timpul facultăţii, dacă vorbim de studenţi, dar acea practică serioasă, făcută pe bune, în companii, nu obţinerea unei adeverinţe prin care dovedeşti că ai făcut practică”, spune Florin Jianu, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători.

Patronii sunt pretenţioşi chiar şi cu străinii veniţi să muncească în România.

Sunt şi companii care acceptă tineri direct de pe băncile şcolii, dar şi aici concurenţa este acerbă.

Dacă sunt vreo 500 de aplicanţi pentru un job, 30 sunt chemaţi la interviu, din care vin 25. Din 25 de persoane se angajează o persoană”, spune Alina Amza, HR manager în cadrul unei companii.

Oficialii Ministerului Muncii susţin că acest sistem se va schimba, graţie unui program pe bani europeni dedicat tinerilor, în valoare de 470 de milioane de euro. Cei fără un loc de muncă pot deja să intre pe site-ul garantiipentrutineri.ro, ca să se înscrie la un stagiu de pregătire sau pentru un job.

Pentru cursurile de ucenicie, angajatorii vor primi pe lună 250 de euro şi 300 de lei, pentru o perioadă între unul şi trei ani, iar pentru stagii de specializare, 300 euro pe lună şi 750 de lei. Angajatorii care angajează tineri din grupul ţintă vor primi o subvenţie de 200 de euro şi 500 de lei pe lună pentru fiecare angajat pe o perioadă de un an”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii.

În prezent, rata şomajului în rândul tinerilor români a depăşit 23%, peste media europeană, care este de 21,9%.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Sarah Jessica Parker, despre comentariile care au afectat-o teribil la începutul filmărilor pentru „SATC”: Am...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea să tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie