Tot mai mulți tineri optează pentru reconversia profesională. Povestea lui Mihai, care a renunțat la cariera în poliție pentru IT

Data actualizării: Data publicării:
mihai
Mihai are 28 de ani și acum lucrează în IT. Până să ajungă aici a încercat și alte joburi

Tinerii sunt mult mai tentați ca înainte de pandemie să își schimbe jobul. Studiile arată că cel puțin jumătate dintre români vor să își schimbe locul de muncă sau chiar să lucreze în alt domeniu. Numai că doar tinerii au curajul să învețe o nouă meserie, pentru care nu s-au pregătit în anii de școală.

Mihai are 28 de ani și acum lucrează în IT. Până să ajungă aici a încercat și alte joburi.

Mihai Nilcă - software developer: Am ales cariera de poliție, astfel am dat la academie, am intrat acolo, 3 ani am studiat la academie, ulterior am fost repartizat, unde am lucrat ca ofițer de penitenciare la Penitenciarul Timișoara.

În ciuda faptului că ocupa o funcție de conducere, Mihai a vrut o schimbare.

Mihai Nilcă: După 5 ani petrecuți în sistem am simțit efectiv că am atins un anumit punct de plafonare, am văzut tot ce aș fi putut să fac acolo, am lucrat și la program de 8 ore, dar și pe ture zi-noapte, am văzut fața reală a sistemului și mi-am dat seama că nu am unde să mai cresc mai mult de atât.

Ca Mihai gândesc mulți dintre tinerii de azi. Potrivit unui sondaj BestJobs, 53% dintre angajații generației Z, respectiv 45% dintre cei ai generației Y ar opta, în orice moment, pentru un salariu mai mare în detrimentul timpului liber.

-Salariul minim pe economie nu e destul, cam în jur de 3.000 - 4.000.

-Net măcar 3.500, nu? Dacă până acum era nici 2.000.

-În jur de 3.500, cam așa, ca să aibă și să pună deoparte și o vacanță o dată la câteva luni.
-Cam atât ar fi de ajuns?
-Cam așa și dacă nu are rată. Că dacă are rată, cam la 4000.

Nu doar banii contează pentru generația Z. Aceștia ar accepta și un salariu ceva mai mic, cu condiția ca mediul de lucru și colegii să fie pe placul lor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...