Un primar din Arad nu mai vrea coroane funerare. Idee inedită pentru a ajuta familiile îndoliate din comună

Data actualizării: Data publicării:
coroane funerare
Foto: Profimedia

Propunere inedită a unui primar din judeţul Arad. Pentru a avea cimitire ca în Occident, edilul le-a propus oamenilor să înlocuiască tradiţionalele coroane de flori aduse decedaţilor cu donaţii în bani, oferite de participanţi familiilor îndoliate.

Pentru a-și pune în practică ideea, omul a şi montat cutii de donaţii în toate capelele din comună. Oamenii sunt încântaţi de idee.

„Asta nu înseamnă că sunt interzise coroanele, doar că vrem să nu mai ajungem în postura de a arunca sute de coroane. Recomandăm ca doar familia să aducă coroane, iar ceilalți să pună un plic cu bani și câteva cuvinte adresate familiei. Nu mai facem motivării ale deciziei pentru că aproape toți cu cei cu care am vorbit au spus că este o idee bună. Un plic cu câteva cuvinte de condoleanțe și o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie”, a scris primarul pe pagina de Facebook a Primăriei Ghioroc.

Primarul are de gând să ofere ajutor familiilor îndoliate, dar și să păstreze astfel locurile de veci curate, să arate ca-n Occident. 

”În fiecare din cele 4 capele am montat câte o cutiuţă, este o cutiuţă de tip poştal prin care se pot introduce plicuri sau direct bănuţi cum decide fiecare om. Omul când vine la capela are cheia şi cutiuţa este la dispoziţie”, a explicat primarul. 

Astfel de cutii de donaţii au fost montate în toate capelele din comuna Ghioroc, judeţul Arad. Aici pune fiecare participant la înmormântare ce sumă doreşte să doneze familiei decedatului. Este noul tip de ofrandă, în locul tradiţionalelor coroane de flori.

Edilul Corneliu Popi Morodan a fost extrem de apreciat de toți localnicii care i-au considerat ideea drept una strălucită.

”Sunt de acord cu chestia asta. Îi ceva foarte bine părerea mea. De ce să dai nişte bani în plus care să rămână acolo mizerii la mormânt când poţi să ajuţi omul în situaţia aia”, spune un localnic. ”Oricum le aruncă peste șase săptămâni, iar bănişorii prind bine la o familie”, spune un altul. 

Primarul din Ghioroc a luat această decizie după ce a observat că nicio firmă de salubritate nu ia coroanele ofilite aruncate apoi la gunoi.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...