„Ziua porţilor deschise” pentru copiii din clasele pregătitoare

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-01-10h19m23s101
 

Până pe 7 aprilie, fiecare şcoală în care există clase pregătitoare trebuie să organizeze o "Zi a porţilor deschise". Astfel, părinţii vor putea să vadă în ce condiţii vor învăţa copiii lor, în timp ce viitorii şcolari vor afla cine le va preda şi ce colegi vor avea.

„Văd şi ei spaţiul în care copiii lor îşi vor desfăşura activitatea, se interesează de program, stau de vorbă cu învăţătorii care vor prelua clasele respective”, a declarat Petre Craşoveanu, directorul şcolii 146 I. Gh. Duca.

În acest an, în clasa pregătitoare vor fi înscrişi obligatoriu copiii care vor împlini 6 ani până pe 31 august 2013, inclusiv. Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, mai pot fi înscrişi, opţional, copiii care împlinesc 7 ani până la acea dată şi care nu au frecventat anul acesta cursurile clasei pregătitoare.

Înscrierea la clasa pregătitoare

Înscrierea se va face în două etape. Astfel, pe 1 aprilie, va fi afişat programul de completare a cererilor, iar a doua zi vor începe înscrierile efective. Cererile vor fi procesate pe 23 aprilie, când va avea loc repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru.

Între 24 şi 26 aprilie vor fi analizate cererile de înscriere la o altă şcoală decât cea de circumscripţie, iar pe 29 aprilie vor fi afişate listele cu numele candidaților înmatriculaţi, locurile rămase libere, dar şi listele cu cei care nu au fost înscrişi.

A doua etapă va începe pe 7 mai, cu afişarea procedurii de repartizare a copiilor pe locurile disponibile. De pe 8 până pe 17 mai, părinţii ai căror copii nu au fost cuprinşi în nicio şcoală la etapa anterioară sau care nu au participat pot depune cereri de înscriere. Pe 24 mai se vor afişa listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare. Etapa a doua de înscriere se va finaliza pe 31 mai, cu soluţionarea cazurilor copiilor care nu au fost înscrişi în nicio şcoală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
Digi FM
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a primit un apel neașteptat. Ce a urmat...
Pro FM
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Film Now
Cauza oficială a morţii actorului Val Kilmer, starul din "Top Gun" şi "The Doors", a fost dezvăluită de presa...
Adevarul
De ce refuză țările europene să importe carne din SUA
Newsweek
Sute de dosare de pensie au ajuns la CCR. „Am pierdut 1.000 lei”. Cum e blocată creșterea pensiilor?
Digi FM
„Am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac". Divorțează soții Obama?
Digi World
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat...
Digi Animal World
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie
Film Now
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”