Soluția propusă de o asociație pentru gestionarea abuzurilor din școli: „Prevenirea ar trebui să fie mai importantă decât pedepsele”

Data actualizării: Data publicării:
școala
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

World Vision Romania propune crearea unei platforme online unde copiii și părinții să poată reclama cazuri de abuzuri în școală. Măsura propusă de asociație vine ca răspuns la Planul național de combatere a violenței școlare, adoptat de Guvern săptămâna trecută. 

„Apreciem acţiunile Ministerului Educaţiei în direcţia prevenirii situaţiilor de abuz în şcoli, dar le considerăm mai degrabă orientate spre intervenţia post abuz, nu neapărat în sensul prevenirii şi a educării pentru prevenirea unor astfel de situaţii specifice în şcoli”, susțin membrii organizației, printr-un comunicat citat de Agerpres. 

Dezvoltarea emoțională a elevilor și educația despre prevenirea abuzului ar trebui să fie mai importante decât pedepsele, arată, însă, reprezentanții World Vision Romania.

Planul naţional „menţionează faptul că incidentele de violenţă rămân deseori subraportate din cauza temerii de consecinţe, din cauze ce ţin de poziţia comunităţii în legătură cu tolerarea formelor de violenţă sau din cauza lipsei de informaţii cu privire la modalităţile de raportare sigure pentru copii”.

În acest sens, organizația World Vision Romania propune introducerea unei platforme online.

„După ce o reclamație este înregistrată în platformă, trebuie să existe un protocol de intervenție și soluționare a problemei semnalizate, din partea Ministerului Educației și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copiilor, pentru a ajuta victima acelui abuz”, a mai precizat organizația. 

Neregulile din Planul de combatere a violenței în școli

World Vision Romania a listat mai multe nereguli depistate în Planul de combatere a violenței în școli, adoptat săptămâna trecută de Guvern cu întârziere. 

Subraportarea incidentelor de violență: Planul recunoaște că multe cazuri de violență nu sunt raportate din cauza fricii de consecințe și a acceptării violenței în comunitate, dar nu oferă soluții concrete pentru această problemă. World Vision propune o platformă online pentru raportarea abuzurilor, considerată esențială pentru rezolvarea acestei situații.

„Este important să existe canale sigure şi confidenţiale prin care elevii să poată raporta incidentele de violenţă, fie prin intermediul unui consilier şcolar, fie printr-o linie de telefon sau o platformă online anonimă", a transmis Ştefan, elev în Vaslui.

Ambiguități în definirea violenței: Planul nu definește clar abuzul verbal și psihologic din partea profesorilor ca acte de violență școlară. Sintagma „alte acțiuni care pot provoca traume emoționale” este considerată prea vagă.

Lipsa unui mecanism de monitorizare: Deși planul menționează monitorizarea măsurilor implementate, nu oferă detalii concrete despre cum va fi realizată această monitorizare sau despre formarea cadrelor didactice în prevenirea abuzurilor.

„Considerăm că nici una dintre măsurile Planului naţional de combatere a abuzului în şcoli nu va deveni o prioritate, fără un mecanism clar de monitorizarea a acţiunilor implementate şi de formare a cadrelor didactice în acest sens”, au adăugat membrii organizației.

Probleme cu supravegherea video: Deși supravegherea video poate fi utilă, World Vision atrage atenția asupra îngrijorărilor legate de intimitatea elevilor și de posibila utilizare abuzivă a înregistrărilor, mai ales în școlile din mediul rural unde infrastructura este precară. 

Organizația arată că elevii din Consiliul său Consultativ „consideră că supravegherea video în școli nu reprezintă o soluție în sine împotriva violenței școlare, având în vedere faptul că “multe dintre cazurile de violență în mediul educațional nu se întâmplă pentru că nimeni nu se uită, ci din contră”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, departe de Adrian Alexandrov. Unde a apărut fostul ministru, aștepta de ani buni să facă asta
Digi FM
Andi Moisescu, reacție neașteptată după ce s-a spus că ar fi divorțat de Olivia Steer. Ce a dezvăluit despre...
Pro FM
Maya, fiica Antoniei, a făcut 15 ani. Solista a mers în Italia, acolo unde puștoaica trăiește, pentru a fi cu...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
ANAF, invitatul surpriză la nunți și botezuri: „Se va scumpi masa la restaurant”. Ar fi vizat și darul de...
Newsweek
PSD începe demersul pentru eliminarea CASS la pensie. Și mamele ar fi scutite de plata asigurărilor
Digi FM
Soția lui Bruce Willis, noi declarații despre sănătatea îndrăgitului actor: A trebuit să ne adaptăm, avem o...
Digi World
Viață extraterestră mai aproape decât credeam? Descoperire surprinzătoare pe o planetă pitică din sistemul...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Cum fac față fiicele de 11 și 13 ani ale lui Bruce Willis la boala lui debilitantă: "Nu am vrut să creadă că...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie