Soluția simplă propusă de Alexandru Rafila pentru începerea școlii: "Asta va da încredere părinților"

Data publicării:
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a spus Alexandru Rafila.
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a spus Alexandru Rafila. FOTO: Agerpres

Profesorul Alexandru Rafila spune că soluția pentru eliminarea îngrijorărilor legate de începrea noului an școlar 2020 - 2021 stă în mâna celor responsabili cu funcționarea școlii la nivel local. În opinia lui, cel mai important este ca părinții să fie informați corect cu privire la modul în care se va desfășura activitatea școlară, iar asta să se facă prin invitarea lor la școală și informare. 

"În perioada următoare, când vor începe și alte tipuri de activități, sperăm să înceapă și școlile, e important ca lumea să înțeleagă că aceste activități sunt corelate cu nevoia de a păstra măsuri de siguranță.

Îngrijorarea este cauzată de incertitudini și de necunoaștere. Îngrijorarea cauzată de incertitudini trebuie lămurită de autorități, iar necunoașterea trebuie rezolvată de autoritățile locale și de cei responsabili cu funcționarea școlii la nivel local - cadre didactice, conducerea școlii.

Eu aș informa părinții, aș invita părinții înainte la școală, să vadă cum se va desfășura activitatea în școală. Asta va da încredere părinților, care vor înțelege că este esențial pentru copii să meargă la cursuri și să încerce să aibă o activitate școlară apropiată de cea normală", a declarat Alexandru Rafila.

Citiți și:

Tătaru: Am văzut îngrijorare legat de mersul la școală, dar vedem parcurile și locurile de joacă pline, sunt și bunici acolo

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că nu a avut loc „o discuţie oficială” cu privire la scenariul ca elevii să se întoarcă fizic la școală de la 1 octombrie, iar anul școlar 2020-2021 să înceapă la 14 septembrie cu două săptămâni de învățământ online.

De asemenea, secretarul de stat a mai spus că nu a avut loc nicio discuţie nici despre o eventuală amânare a școlii până după alegerile locale.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că autorităţile au avut discuţii privind începerea anului şcolar cu prezenţa fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Panică la o nuntă din Râmnicu Vâlcea. O mireasă a sunat la 112 după ce un bărbat a tras cu arma spre mașina ei
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...