Stoltenberg: România este un aliat foarte valoros, iar NATO este pregătită să o apere

Data publicării:
Jens Stoltenberg la o conferință de presă.
România este un aliat foarte valoros şi NATO este pregătită să apere România, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Foto: gov.ro

România este un aliat foarte valoros şi NATO este pregătită să apere România, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă comună desfăşurată miercuri după întâlnirea cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Bruxelles.

„România este un aliat foarte valoros. Şi apreciez foarte mult contribuţiile sale importante la securitatea noastră comună în această perioadă crucială”, a spus Stoltenberg.

„Sunteţi gazda unuia dintre noile grupuri de luptă ale NATO în regiunea Mării Negre. Daţi un exemplu în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare. Iar România găzduieşte un amplasament-cheie al NATO pentru apărarea împotriva rachetelor balistice. De asemenea, salut eforturile diplomatice pe care le exercitaţi în vederea consolidării NATO, inclusiv prin găzduirea unei reuniuni a miniştrilor de externe NATO la Bucureşti luna viitoare”, a exemplificat şeful Alianţei Nord-Atlantice.

Cei doi oficiali au abordat în timpul întâlnirii războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Stoltenberg a declarat în conferinţa de presă comună că preşedintele rus, Vladimir Putin, eşuează pe câmpul de luptă şi răspunde cu mai multe atacuri nediscriminatorii asupra oraşelor ucrainene, împotriva civililor şi a infrastructurii critice şi cu o retorică nucleară periculoasă. Am văzut, de asemenea, cum Rusia a acuzat Ucraina că se pregăteşte să folosească o „bombă murdară” radiologică.

„Acest lucru este absurd. Aliaţii resping această acuzaţie vădit falsă. Iar Rusia nu trebuie să folosească pretexte false pentru a escalada şi mai mult războiul”, a avertizat Jens Stoltenberg, adăugând că NATO nu se va lăsa intimidată sau descurajată să sprijine dreptul Ucrainei la autoapărare atât timp cât va fi nevoie. De asemenea, a semnalat că forţele ucrainene devin mai puternice şi mai bine echipate în fiecare săptămână şi, în acelaşi timp, Alianţa continuă să-şi consolideze propria apărare.

„Întărim prezenţa NATO de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Avioane de vânătoare din Canada ajută la menţinerea securităţii spaţiului aerian al regiunii, iar mii de soldaţi francezi, olandezi, belgieni şi americani se află în România pentru a descuraja agresiunea. Aceste desfăşurări trimit un mesaj clar: NATO este pregătită să apere România. Şi pe toţi ceilalţi aliaţi”, a subliniat şeful Alianţei Nord-Atlantice, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...