Surse Digi24: DNA va redeschide dosarul de la „Ferma Dacilor”. Autoritățile au dat doar avertismente, deși neregulile erau grave

Data actualizării: Data publicării:
incendiu mare stins de pompieri
Pensiunea din Prahova care a luat foc marți dimineață. FOTO: ISU

Direcția Națională Anticorupție urmează să redeschidă, mâine, dosarul de la ISUJ Prahova care vizează problemele cu autorizația de incendiu de la pensiunea „Ferma Dacilor”, acolo unde a avut loc incendiul devastator în noaptea de Crăciun, conform surselor Digi24. Pensiunea nu are nici în prezent autorizație ISU.

Informațiile din dosar ar fi că ISUJ Prahova ar fi făcut, în 2019, doar avertismente la pensiunea Ferma Dacilor, în ciuda faptului că au fost constatate nereguli grave. În 2019, la pensiune, ar fi fost organizată o masă de protocol oferită chiar de conducerea ISUJ Prahova.

Dosarul de corupție a fost, anterior, clasat, pe 21 martie 2023, de Secția Militară a DNA, condusă pe atunci de Liviu Lascu, adus în funcție de Crin Bologa.

Dosarul DNA ar arăta că au existat numeroase nereguli în acordarea autorizațiilor de incendiu, iar ISUJ Prahova a ales să dea doar avertismente în loc să amendeze pensiunea, așa cum ar fi trebuit, cu 5.000-10.000 de lei.

Complexul turistic „Ferma Dacilor”, construit în zona Tohani în 2013, unde a avut loc, marți, un incendiu de proporții, îi aparține lui Cornel Dinicu, care spune că a vrut să facă o fermă pentru produse bio destinate familiei, ajungând ca într-un deceniu să facă zeci de spații de cazare pe terenul de 40 de hectare pe care le-a cumpărat de-a lungul timpului.

„În data de 10.07.2019, cpt. Cristina CHELBA, împreună cu colonelul (r) Elisei-Tiberiu DUMITRU au desfăşurat controlul, fiind identificate 6 nereguli, consemnate în nota de control nr. 4468421/12.07.2019, toate sancţionate cu avertismente.

Obiectivul nu a putut face dovada deţinerii unei autorizaţii de securitate la incendiu - 1200 mp, în condiţiile în care amendă prevăzută era de 5001-10000 lei, conform art.45, pct IV, lit.d, Legea 307/2006.

Ulterior la data de 07.08.2019 la FERMA DACILOR a fost organizată o masă de protocol oferita de conducerea ISUJ Prahova membrilor comisiilor de evaluare şi însoţitorilor de loturi la etapa naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntar şi private pentru situaţii de urgenţă”, se arată în dosarul DNA.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se pregăteşte înmormântarea lui Iliescu! Unde va avea loc priveghiul, se stabilesc ultimele detalii
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Justin Timberlake a aflat că suferă de boala Lyme, după luni de incertitudine. Soția lui "și-a dat seama că...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare în doliu, fără Felix Baumgartner. Ce urare i-a făcut anul trecut bărbatul...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...