Video Suspectul crimei din Mureș, pe lista „Most Wanted” a Poliției. E căutat în mai multe județe cu sute de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
mures
Suspectul ar fi fost văzut pe malul Mureșului, într-o comună din județul Arad. Sursa foto: Captură Digi24

Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este căutat duminică şi în judeţul Arad. În același timp, procurorii fac percheziții şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audiaţi, colaborând cu Poliţia şi furnizând date referitoare la locurlie în care suspectul s-ar putea ascunde.

ACTUALIZARE 12:30 Presupusul criminal din Mureș a ajuns pe lista „Most Wanted” a Poliției Române, după șase zile de când autoritățile îl caută. 

Știrea inițială

Suspectul ar fi fost văzut pe malul Mureșului, într-o comună din județul Arad. Acesta ar fi stat de vorbă cu mai mulți pescari, care au alertat autoritățile. Polițiștii fac verificări în zona în care suspectul crimei ar fi fost văzut din județul Arad.

Duminică, oamenii legii fac percheziții și la mai multe adrese din județul Mureș.

Reprezentanții Poliției Române au declarat sâmbătă că e doar o chestiune de timp până când bărbatul va fi prins.

Sâmbătă, unul dintre apropiații suspectului a fost prins și a fost audiat.

Surse apropiate anchetei au precizat pentru Digi24 că mai mulți apropiați ai presupusului criminal au început să colaboreze cu autoritățile.

„Operaţiunile de verificare au fost intensificate, noaptea trecută, iar în urma datelor şi informaţiilor obţinute, la acest moment sunt efectuate activităţi de căutare, în judeţul Arad", a anunţat duminică dimineaţă IPJ Mureş.

A șasea zi de căutări a criminalului din Mureș. Forțe de ordine suplimentate

Purtătorul de cuvânt al IGPR Georgian Drăgan a precizat faptul că acest bărbat este unul deosebit de periculos.

„Să nu uităm faptul că acesta a comis în trecut o infracţiune cu violenţă, respectiv un omor calificat pentru care a şi fost condamnat", au transmis anchetatorii.

Ei au precizat că au fost suplimentate forţele pentru căutarea bărbatului.

„Avem angrenate forţe suplimentare în căutarea acestui bărbat deosebit de periculos. Vorbim aici de efective din cadrul Poliţiei Române, respectiv Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică, Direcţia de Operaţiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiza Informaţiilor precum şi importante efective din cadrul Inspectoratului Poliţie Judeţean Mureş”, a menţionat sâmbătă reprezentantul IGPR.

Apel către cetățeni pentru a-l găsi pe bărbat

Polițiștii au făcut din nou apel la cetăţeni să sune la 112 dacă îl observă pe bărbatul căutat.

„Este foarte important ca oamenii să nu uite că bărbatul este unul deosebit de periculos şi dacă îl observă, să nu intre în contact cu acesta, să nu intre în dialog cu acesta. Este foarte important să sune de urgenţă la 112. De asemenea facem un apel pe această cale la toate persoanele care deţin informaţii cu privire la locaţia în care s-ar putea afla urmăritul să le ofere Poliţiei Române în cel mai scurt timp pentru că este foarte important acest parteneriat între societatea civilă, între oameni şi instituţiile statului, mai ales când vorbim de un infractor deosebit de periculos”, a mai transmis IGPR.

Bărbatul căutat, Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen.

El a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat. Acum este suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Comediantul Ionuț Rusu, despre momentul în care a fost arestat în Ungaria: "Nu sunt foarte mândru de...
Pro FM
Giulia Anghelescu, declarație de iubire pentru Vlad Huidu, după 18 ani de relație: „Încă mă faci să râd și să...
Film Now
6 actori care nu se văd jucând rolul James Bond
Adevarul
Ucraina dezvăluie oficial noua versiune a rachetei Neptun cel lung, cu o rază de acțiune de 1.000 km
Newsweek
Pensionar de 82 ani cumulează pensie de 5000 lei cu salariu de 10000 lei. 2000 cazuri într-un județ
Digi FM
"Totul a apărut după expunerea la o femeie vaccinată". Afirmații controversate făcute de un medic, catalogate...
Digi World
Riscul ca un asteroid să lovească Pământul, la cel mai ridicat nivel înregistrat. Impactul ar putea fi de 500...
Digi Animal World
O viitoare mireasă și logodnicul ei și-au cheltuit bugetul pentru nuntă pentru salvarea câinelui: „A fost...
Film Now
Ben Affleck, furios după ce au ieșit la iveală detalii din relația pe care a avut-o cu Gwyneth Paltrow: „Se...
UTV
Britney Spears, apariție îndrăzneață pe Instagram. Artista s-a fotografiat complet dezbrăcată