Sute de mii de modele Mercedes vor fi rechemate din cauza unei trape de sticlă care se poate detaşa în timpul mersului

Data publicării:
S-Class Assembly At Mercedes-Benz Plant
FOTO: Getty Images

Producătoul auto german Daimler a anunțat sâmbătă că recheamă 744.000 de modele Mercedez-Benz din Statele Unite întrucât trapa de sticlă de pe acoperiș s-ar putea detașa, reprezentând un pericol. Vehiculele vizate fac parte din modele realizate între anii 2001 și 2011, transmite Reuters, citat de MEDIAFAX.

Rechemarea masivă acoperă peste 20 de modele din liniile C-Class, CLK-Class, CLS-Class și E-Class. Producătorul auto precizează că legătura dintre trapa de sticlă și cadrul camerei culisantă nu îndeplinește specificațiile și ar putea conduce la detașarea trapei.

Proprietarii care au plătit deja pentru remedierea problemei vor putea cere rambursarea banilor din partea Daimler.

Un purtător de cuvânt al Mercedes Benz din SUA a spus că nu știe numărul total al vehiculelor care vor fi rechemate la nivel global.

Comercianții vor inspecta lipirea trapei de sticlă și vor înlocui trapa dacă este necesar, potrivit companiei.

Luna trecută, Mercedes a acceptat să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari, după o investigație guvernamentală asupra modului în care a gestionat 1,4 milioane de vehicule rechemate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...