Tarom introduce zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur în data de 26 mai. Cine poate călători

Data publicării:
avion airbus al companiei tarom pe pista aeroportului otopeni
Digi24 indentificat cel puțin 30 de familii care lucrează în acest moment la Tarom. Foto: Inquam/Octav Ganea

Tarom reia zborurile spre Italia, începând din 26 mai, dar acestea vor operate în condiţii speciale, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă anunţat, sâmbătă, operatorul aerian. Tarifele pornesc de la 200 de euro.

"La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre şi dinspre Italia cu data de călătorie 26 mai 2020: Bucureşti - Roma - Bucureşti, tarif 208 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 30 kg incluse; Bucureşti - Milano - Bucureşti, cu tarif de 200 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 23 kg incluse", se arată pe pagina de facebook a companiei.

Dinspre România spre Italia pot călători

- cetățeni italieni 
- lucrători sezonieri cu contract de muncă conform art. 4, alin. I 
- lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuți în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi ("green lanes"), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C (2020 1897/23.03.2020).

Dinspre Italia spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, menționează Tarom. 

Compania recomandă ca înainte de efectuarea zborului călătorii să respecte condiţiile de călătorie speciale, care pot fi găsite la https://www.tarom.ro/masuri-de-calatorie.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul www.tarom.ro, prin aplicaţia mobilă şi de la orice agenţie Tarom.

Potrivit sursei citate, check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele informații despre starea lui Ion Iliescu. Cum se simte acum fostul președinte al României
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră de care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...