Tătaru: Nu aș vrea să sufere cei care vor să meargă în concediu. Vor fi văzuți ca cetățenii unei țări cu transmitere accentuată

Data publicării:
bagaj calatorie vacanta
Foto: Guliver / GettyImages

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că românii care ar vrea să meargă în concediu în străinătate riscă să fie văzuți ca cetățeni ai unei țări cu transmitere accentuată, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele zile. Aceasta, în condițiile în care 5 state europene au restricționat deja accesul românilor pe teritoriul lor.

Unii oameni vor să meargă în concedii. Poate unii vor merge în afară și vor fi văzuți ca cetățenii unei țări cu transmitere accentuată. E precauție, cum avem și noi, pentru cei care intră în țara noastră, să nu sporească un grad de transmitere accentuată, în comunitate, fiecare țară își ia măsuri de precauție. Am păstrat lista din 22 iunie, cu cele 17 țări, apoi încă 5 țări în care, dacă te duci, când te intorci nu intri în izolare la domiciliu. Vom actualiza aceste liste odată ce la nivel european vom avea un consens pe un indicator, poate fi acel indicator de număr de cazuri la un milion de locuitori”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Ce anunța Centrul European de control al bolilor că noi am ajuns pe locul 3 la transmitere comunitară și numărul de pacienți infectați de la o zi la alta, eu sper să ne putem reveni, fiindcă există atitudini din partea celorlalte țări pentru cetățenii unor țări în care transmiterea comunitară este accentuată. Nu aș vrea să sufere cei care ar vrea, după o perioadă destul de grea, să meargă undeva, să-și facă măcar un minim timp de concediu pentru că alții gestionează prost situația și nu participă la acest efort”, a adăugat el.

Malta, Slovacia, Danemarca Estonia și Slovenia limitează, momentan, accesul românilor pe teritoriul lor, din cauza numărului crescut de cazuri noi de COVID-19.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...