Tavan prăbuşit într-o şcoală din Gorj, în timpul unei pauze. Director: „Putea să fie şi altceva. Doamne-ajută că nu a fost”

Data publicării:
A man is pulling / tearing the ceiling of a bathroom down, as it

O parte din tavanul Şcolii Gimnaziale Câlnic, din judeţul Gorj, s-a prăbuşit, luni, în timpul unor lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii. În momentul producerii incidentului elevii erau afară, în pauză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O porţiune din tavanul Şcolii Gimnaziale Câlnic, din judeţul Gorj, s-a desprins luni, când zeci de copii se aflau în pauză, în curtea instituţiei.

Situaţia a fost semnalată într-o postare pe Facebook de către un bărbat din localitate, care a cerut să fie luate măsuri.

Săptămâna aceasta a început rău pentru copiii de la Şcoala Gimnazială din comuna Câlnic. O bucată mare de tavan s-a desprins, în urma lucrărilor de înlocuire a tablei de pe şcoală, cu toate că nu era necesară o astfel de intervenţie, după cum afirmă mulţi părinţi şi copii ce încă mai învaţă la acea şcoală! Nu sunt victime, copiii erau în pauză. Sacrificaţi siguranţa copiilor voştri, pentru nişte oameni care nu dau doi bani pe noi! Se impune demisia domnişoarei director pentru toate aceste nereguli! Părinţi, luaţi atitudine!”, a scris Marius Daniel Pupăzan, pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reprezentanţii unităţii de învăţământ au anunţat că nimeni nu a fost rănit.

Potrivit directorului şcolii, Mariana Popescu, bucata de tavan s-ar fi prăbuşit din cauza greutăţii muncitorilor care lucrau la acoperiş.

„Erau oameni care lucrau deasupra, în pod. Probabil sub greutatea lor, a picat un pic de mortar. Înlocuiesc tabla. Copiii erau în pauză. Putea să fie şi altceva. Doamne-ajută că nu a fost”, a declarat Mariana Popescu, directorul Şcolii Gimnaziale Câlnic, la care sunt înscrişi aproximativ 100 de copii.

Reprezentanţii Primăriei Câlnic au decis ca lucrările să fie continuate numai după cursuri.

Tavanele sunt foarte vechi, din papură cu mortar şi s-a desprins o bucată, în timp ce lucrau la acoperiş. S-a luat măsura ca lucrările să fie făcute numai în afara cursurilor. Nu era nimeni în clasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.

La Şcoala Gimnazială Câlnic se fac, în prezent, lucrări în valoare de 500.000 de lei, la acoperiş, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri