Video Tentativă de suicid în Capitală. O femeie s-a aruncat în râul Dâmbovița, însă a fost salvată în ultimul moment

Data actualizării: Data publicării:
Femeia salvată de polițist
O femeie care s-a aruncat în Dâmbovița pentru a-și pune capăt zilelor, salvată de un polițist. Foto: Captură video Facebook Ministerul Afacerilor Interne

O femeie din Capitală a fost salvată miraculos de un polițist, după ce a încercat să se sinucidă, aruncându-se în râul Dâmbovița. Întâmplarea a fost relatată într-o postare pe contul de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne.

Cosmin, un pompier de 51 de ani, cu 17 ani de experiență în Poliție, nu a ezitat să sară în râul Dâmbovița să o salveze pe femeia care a încercat să se sinucidă. 

„El este Cosmin.
El este polițistul care, astăzi, și-a pus viața în pericol pentru a salva o femeie.
Se afla în misiune de patrulare, alături de colegul lui, Constatin, în zona de centru a Capitalei, atunci când a auzit prin stație că o femeie amenința că se aruncă în râul Dâmbovița.
- O femeie amenință că-și va lua viața! E pe cheiul Dâmboviței! Vă rog să vă deplasați urgent! Sosesc imediat și pompierii.
Cei doi au pornit semnalele luminoase și acustice și au plecat imediat spre zona indicată.
Atunci când au ajuns la fața locului, au observat că femeia recursese deja la acel gest.
- Intru, atât i-a spus Cosmin colegului său în timp ce a ieșit imediat din mașina de poliție.
Și-a aruncat geaca de pe el și a sărit în apă. În câteva secunde a fost lângă femeie.
A prins-o și i-a ținut capul la suprafață.
Și-a dat seama imediat că trăiește.
A început să înoate către mal, apa rece nu o mai simțea. Singurul lucru la care se gândea era să salveze femeia.
Și așa a și fost.
Într-un timp foarte scurt, Cosmin a reușit să aducă victima la mal, unde echipajul SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale.
- Trăiește? l-a întrebat Constantin.
- Trăiește!
- Îți e frig? Ai nevoie de ceva?
- Nu, nu. Dă tu prin stație că am salvat-o și spune-le că merg puțin până acasă să mă schimb. Nu pot sta așa până la sfârșitul programului.
El este Cosmin, are 51 de ani și este polițist de 17 ani.
Lucrează în cadrul Secției 26 de Poliție din București, Biroul de Ordine Publică, iar astăzi a mai salvat o viață.
Cosmin, din partea noastră ai toată aprecierea!
Pentru noi ești OMUL ZILEI!”, este postarea de pe contul oficial de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri