OFICIAL. Toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii

Data actualizării: Data publicării:
sala e clasa, scoli inchise
Foto: GettyImages

Toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, a anunțat premierul Ludovic Orban. Măsura ar putea fi prelungită, dacă situația o impune, au precizat aceleași surse.

ACTUALIZARE: Premierul interimar Ludovic Orban a anunțat decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitare în perioada 11 martie-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire.

„Avem informații că mulți cetățeni români care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiei și-au făcut bagajele și au pornit spre România. Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală”, a spus Orban.

Ministrul interimar al Educației, Monica Anisie, a explicat că școlile vor fi închise de miercuri și nu de mâine pentru a lăsa părinților timp să caute soluții pentru a găsi pe cineva să stea cu copiii.

De asemenea, vor fi sistate stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

Premierul a mai spus că firmelor și instituțiilor li se va solicita să permită angajaților să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil.

ACTUALIZARE: Școlile din România vor închise începând de miercuri, 11 martie, timp de o săptămână. Măsura urmează să fie anunțată într-o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.


Știrea inițială

O nouă reuniune a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00, ocazie cu care va fi discutată și posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, măsură propusă de secretarul de stat Raed Arafat.

Raed Arafat propune închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.

Închiderea şcolilor începând cu data de 10 martie și până pe 21 aprilie, pe fondul înmulțirii cazurilor de infecţie cu coronavirus, este doar una din propunerile Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, grup condus de Raed Arafat, făcută azi către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Ludovic Orban, premierul interimar, spune că măsura închiderii școlilor e în analiză, nu poate fi luată ușor. „O măsură de închidere a școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase. Avem doar 15 cazuri din care 5 s-au vindecat”, a declarat Ludovic Orban, premier interimar, după ședința conducerii PNL.

Raed Arafat a mai propus o serie de măsuri care îi vizează pe studenți și pe elevii școlilor postliceale, cum ar fi sistarea stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale. De asemenea, unităților de învățământ li se recomandă organizarea de cursuri la distanță, dacă există această posibilitate.

ISMB susține măsura suspendării cursurilor în Capitală

Marian Banu, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunţat luni că susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.

O primă propunere ar fi legată de ideea că în data de 4 aprilie începe vacanţa de primăvară. Propun să avem un segment întreg, poate de cinci săptămâni, pentru că orice revenire, măcar pentru o săptămână a elevilor... Să propunem integral acest segment în care putem acţiona, zic eu, mult mai uşor şi mult mai bine”, a declarat el, la Comandamentul de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei.

Potrivit acestuia, în Bucureşti sunt 275.000 de elevi, 418 şcoli de stat şi 220 instituţii de învăţământ private. O şcoală bucureşteană are, în medie, între 800 - 1.400 de elevi, în timp ce la Şcoala nr. 195 studiază 2.700 de elevi. La 11 şcoli copiii învaţă în trei schimburi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de deţinutele din penitenciar pentru Udrea la ieşirea din închisoare! I-au dat lacrimile...
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Chris Martin, ironic în momentul în care surprinde doi tineri îmbrățișați, în timpul unui concert: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Salariul directorului RA-APPS. Reacția instituției după ce vicepremierul Anastasiu a vorbit despre suma...
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
A youngster looks at the river and Trillo nuclear power plant from a bridge in the Guadalajara province in Spain.
Germania se opune inițiativei UE pentru finanțarea de proiecte din domeniul energiei nucleare
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra