Topul vaccinării. Județele cu cei mai mulți oameni imunizați împotriva COVID

Data publicării:
Un bărbat este vaccinat de un cadru medical.
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia

Bucureștiul este pe primul loc în ceea ce privește gradul de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, care a prezentat procentajul de oameni vaccinați atât în ceea ce privește populația rezidentă, cât și cea eligibilă în acest moment pentru vaccin – persoanele peste 16 ani.

Pe primul loc în topul prezentat de Gheorghiță este Bucureștiul, care are 33,8% la sută dintre locuitori vaccinați. Dacă se face calculul la populația peste 16 ani, gradul de vaccinare ajunge la 40%.

Pe locul al doilea este județul Cluj, cu 30,2% din rezidenți și 35,7% din eligibili vaccinați. În municipiul Cluj Napoca acoperirea este mult mai mare, ajungând la 40%, a precizat Gheorghiță.

Urmează județul Sibiu, cu 23,7% din populația rezidentă și 28,9% din populația eligibilă vaccinată. Pe locul 4 este județul Brașov, unde gradul de vaccinare a ajuns la 23,6% din populația rezidentă și 28,8% din locuitorii eligibili.

Pe locul 5 este județul Timiș, cu 23,4% din rezidenți și 27,8% din eligibili vaccinați. Urmează Constanța, unde gradul de vaccinare a ajuns la 22,6% din populația rezidentă și 27,38% din locuitorii eligibili.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că, în cele câteva zile de când oamenii pot merge la centrele de vaccinare fără programare, numărul persoanelor vaccinate pe zi a crescut cu circa 30%.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...