Tragedie la Mamaia. Doi frați s-au înecat în mare. Un alt tânăr a fost salvat în ultimul moment

Data actualizării: Data publicării:
litoral turisti statiune
Plaja de pe litoralul românesc. Foto: arhivă Agerpres

Doi frați de 17 și 18 ani s-au înecat, vineri, la Mamaia, iar un al treilea tânăr, de 17 ani, aflat în pericol a fost salvat și transportat la spital.

Potrivit ISU Constanța, printr-un apel la 112 s-a anunțat, vineri, că trei tineri sunt în pericol de înec, la Mamaia.

„Au fost trei tineri în pericol de înec la momentul primirii apelului pe 112. Unul dintre aceștia a fost salvat și transportat la spital, conștient. Ceilalți doi, care erau frați, cu vârste de 17 și 18 ani, și care au rămas în mare, au fost căutați inclusiv de scafandri, au fost găsiți și scoși din apă în stare de inconștiență. Mai bine de o oră s-au efectuat manevre de resuscitare, dar s-a declarat decesul acestor doi tineri”, a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța, informează Mediafax.

Reprezentantul ISU Constanța a declarat că tânărul salvat are 17 ani și este din Viișoara, iar cei doi frați care au murit erau din Cobadin.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Traian Băsescu a solicitat un apartament într-un bloc în locul vilei de protocol. Hotărârea ar urma să fie...
Newsweek
Cu cât vor scădea pensiile până în 2030? Care pensionari vor pierde sute de lei la pensie? DOCUMENT
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...