Tragedie pe autostradă cu 3 morți. Unul dintre copiii implicați în accident a decedat la spital

Data actualizării: Data publicării:
accident autostrada

Accident cu urmări teribile produs de un şofer beat care a şi fugit de la locul faptei, joi noapte. A omorât un copil de 5 ani şi pe bunicii lui. Sora de 6 ani e în comă, iar tatăl e şi el în stare critică. Pe Autostrada A1 s-a întâmplat nenorocirea. În apropiere de Lugoj. Individul, beat fiind, a condus pe contrasens 12 kilometri. A izbit frontal maşina în care se afla familia cu cei doi copii mici. Veneau de la un campionat de fotbal pentru copii, de la Constanţa. Alţi colegi de ai lor erau într-o maşină în faţa lor care a reuşit să evite impactul cu autoturismul venind total iresponsabil din faţă. Acesta e individul care conducea băut. A fost prins de poliţişti la câţiva kilometri de locul accidentului. Lăsase maşina pe autostradă şi a fost găsit într-o gară.

ACTUALIZARE. Unul dintre copiii implicați în accidentul produs, vineri dimineață, pe autostrada A1 Traian Vuia – Timişoara, a murit la spital, astfel că numărul victimelor decedate se ridică la trei, scrie Mediafax. Șoferul vinovat a fost identificat și prins.

Potrivit Poliției Timiș, un șofer în vârstă de 43 de ani a intrat pe sens opus și s-a ciocnit frontal cu un autoturism în care erau trei adulți și doi copii.

În urma accidentului, două persoane de 60 de ani au murit, iar doi copii de 5 și 6 ani au fost răniți și duși la spital.

În jurul orei 10, a murit și copilul de 5 ani.

 

Două persoane au decedat şi alţi doi minori sunt în comă după un accident rutier petrecut vineri dimineaţa pe sensul către Timişoara al autostrăzii A1, la kilometrul 447, în zona localităţii Traian Vuia, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, în urma coliziunii între două autoturisme, două persoane adulte au decedat, iar doi minori au suferit leziuni grave, fiind în stare comatoasă. După impact, șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului. Poliția a aflat identitatea acestuia și a luat măsuri pentru prinderea lui.

Circulaţia rutieră pe sensul către Timişoara este deviată de către poliţişti prin parcare.

Valorile de trafic sunt reduse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...