Tratamentul COVID administrat lui Donald Trump, aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului. Ce este cocktailul REGN-COV2

Data publicării:
Medic într-un salon ATI, unde sunt tratați pacienti în stare gravă
Medic într-un salon ATI, unde sunt tratați pacienti în stare gravă. Foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană a Medicamentului a comunicat vineri că amestecul de anticorpi monoclonali REGN-COV2, dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron, poate fi folosit pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, scrie Agerpres. Cocktailul Regneron a fost folosit în tratarea fostului președinte Donald Trump, care s-a îmbolnăvit de COVID-19 anul trecut.

Recomandarea EMA poate fi urmată de ţările membre ale Uniunii Europene pentru utilizarea combinaţiei de casirivimab şi imdevimab înaintea eliberării autorizaţiei de comercializare, precizează agenția.

Statele Unite au aprobat din noiembrie anul trecut utilizarea produsului Regeneron în cazuri urgente, unul din pacienţii trataţi astfel fiind fostul preşedinte american Donald Trump.

Medicamentul se administrează sub formă de picături și este recomandat în tratarea pacienților care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat de a evolua spre o formă gravă de COVID, potrivit EMA.

Anticorpii monoclonali din formulă se obţin prin reproducerea celor naturali produşi de organismul uman pentru a lupta cu infecţiile.

"În ceea ce priveşte siguranţa, cele mai multe efecte secundare raportate au fost uşoare sau moderate, dar s-au observat şi reacţii legate de infuzie (inclusiv reacţii alergice), care trebuie monitorizate", a arătat EMA.

Organismul european de reglementare a medicamentelor a comunicat că studiul în timp real al combinaţiei produse de Regeneron continuă şi va sta la baza recomandării de aprobare a comercializării în UE. EMA mai analizează şi alte tratamente cu anticorpi, de la Eli Lilly şi Celltrion.

Regeneron a anunţat joi că o comisie independentă a stabilit că medicamentul împotriva coronavirusului are o "eficienţă clinică clară" pentru reducerea ratelor de spitalizare şi deces ale pacienţilor.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri