Un an de la moartea Regelui Mihai. Mesajul Casei Regale

Data actualizării: Data publicării:
regele mihai
Regele Mihai a fost forțat de comuniști să abdice la 30 decembrie 1947

Se împlineşte un an de la moartea Regelui Mihai. Majestatea sa Margareta, custodele Coroanei, și Principele Radu vor participa la parastasul de un an de la moartea ultimului suveran al României. Potrivit Casei Regale, serviciul religios va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală a Mănăstirii Curtea de Argeș şi va fi urmat de rostirea unei rugăciuni la mormântul regelui.

Casa Regală a anunţat că, miercuri, de la ora 12.00, va avea loc la Curtea de Argeş parastasul de un an de la decesul regelui Mihai I al României.

Vor participa principesa Margareta, custodele Coroanei, şi principele Radu, dar şi principesa Elena şi soţul ei, Alexander Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria.

”Serviciul religios va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mănăstirii Curtea de Argeş. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale”, a transmis Casa Regală. 

Toţi cei care doresc, pot lua parte la slujba din Vechea Catedrală Episcopală, dar rugăciunea de la mormânt se va desfăşura privat, doar în prezenţa Familiei Regale.

Regele Mihai a încetat din viaţă, în 5 decembrie 2017, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, fiind înmormântat în 16 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Delia s-a urcat într-un brad de teama unor câini: "Veneau spre mine și am fugit. M-am zgâriat, m-am făcut...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...