Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1, aproape de Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1, aproape de Sibiu
Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1, aproape de Sibiu/ Sursa: ISU Sibiu

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc marţi dimineaţa, pe autostrada A1, între Sebeş şi Sibiu, însă călătorii au reuşit să coboare la timp şi nicio persoană nu este rănită, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, citat de Agerpres.

Incendiu autocar pe autostrada A1, km 276, sensul de mers Sebeş - Sibiu, fără victime. În jurul orei 5,00, pompierii militari din cadrul Staţiei Miercurea Sibiului şi Punctului de lucru Sălişte au fost solicitaţi să intervină de urgenţă pe autostrada A1, km 276, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocar ce transporta circa 44 de pasageri. La faţa locului s-au mobilizat 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. Pasagerii s-au autoevacuat înainte de sosirea forţelor”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Autocarul care venea din Franţa a ars în totalitate, din cauza unui scurtcircuit electric.

La faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autocarul. A ars autocarul în totalitate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. A fost salvată remorca acestuia, care conţinea bagajele pasagerilor. Din informaţiile primite de la faţa locului, autocarul se întorcea din Franţa”, a precizat Alina Voina.

Timp de o oră, traficul pe A1 a fost blocat pe un sens de mers.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie