Un băiat a sunat la 112 și a anunțat că mama lui a fost înjunghiată. Povestea încâlcită din spatele apelului fals

Data publicării:
112

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Reghin, a anunțat la 112 că tatăl său i-a înjunghiat mama. Adresa pe care a dat-o băiatul a fost, însă, a unei familii pe care a vrut să se răzbune, pentru că nu-l lăsau să fie prieten cu fiica lor, relatează MEDIAFAX.

Băiatul i-a anunțat pe poliţiştii din Reghin, prin numărul de urgență 112, că mama sa, în timp ce se afla în locuinţa situată în cartierul Unirii din oraș, a fost înjunghiată de mai multe ori de către tatăl său, după care acesta ar fi fugit.

Poliţiştii au constatat, la fața locului, că faptele sesizate nu sunt reale şi că în imobilul respectiv locuia o familie care are o fată și care nu a făcut apelul la 112.

Ulterior, polițiștii l-au găsit pe băiat, iar acesta a recunoscut că a făcut apelul pentru a se răzbuna pe părinții fetei.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat minorul ce a efectuat apelul fals, acesta având 15 ani şi fiind din municipiul Reghin. Minorul şi-a motivat gestul spunând că era supărat pe părinţii fetei deoarece nu îi permiteau să aibă o relaţie de prietenie cu aceasta. Poliţiştii au luat măsurile legale faţă de minor”, a declarat Emanuela Rugină, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Cum a îngropat Guvernul creșterea pensiilor militare? De ce șansele să crească în 2025 sunt zero?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...