Un copil de 4 ani a murit în Brașov, după ce a căzut într-un bazin plin cu insecticid

Data publicării:
Ambulanță SMURD.
Un copil de 4 ani a murit în Brașov, după ce a căzut într-un bazin plin cu insecticid

Un copil de 4 ani a murit după ce a alunecat într-un canal plin de insecticid, din apropierea unei ferme din Brașov. Băiatul a fost găsit în stop cardiac. 

Copilul a alunecat într-un bazin cu Tomoxan, la o fermă din localitatea Ticușu Nou, județul Brașov.

Poliţiştii efectuează o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul. "La data de 4 aprilie, în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Ticuşu Nou din judeţul Braşov, un minor, în vârstă de 4 ani, ar fi căzut într-un bazin, în care se afla o substanţă, situat în proximitatea unei ferme. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rupea şi cadre medicale, cele din urmă efectuând manevrele de resuscitare, conform protocolului în vigoare. (...) Cadrele medicale au declarat decesul copilului. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.

Anul trecut în luna mai, trei surori, de 7, 8 şi 9 ani din localitatea Ungra, au murit după ce mama lor a încercat să le scape de păduchi folosind Tomoxan, o substanţă antiparazitară utilizată la spălatul oilor, care este extrem de toxică.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri