Un copil din Bacău a căzut de la balcon, iar mama s-a aruncat după el. Micuțul de aproape 2 ani este în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță pe stradă
Serviciul de ambulanță. Foto: DSU

Un copil de aproape 2 ani din județul Bacău este în stare gravă după ce a căzut de la etajul 2. Micuțul a ajuns accidental pe balconul locuinței și, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Ca să-l salveze, mama a sărit după el. 

„Ambulanţa Vaslui a fost solicitată să intervină în localitatea băcăuană Podu Turcului pentru două victime, mamă şi fiu, căzute accidental de la înălţime. Într-un moment de neatenţie, copilul a căzut de la balconul locuinţei sale pe acoperişul unei clădiri învecinate, iar mama s-a aruncat după el să îl salveze. La caz a fost alocat un echipaj B2 cu asistent medical din substaţia Bârlad. Copilul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu alterarea stării de cunoştinţă, iar mama un traumatism de gleznă", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Potrivit acestuia, echipajul de la Bârlad a solicitat un elicopter SMURD care a preluat copilul, transferându-l la Iaşi.

Mama a fost ulterior preluată de o altă ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Bacău.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...